In iulie 2012 venisem la turneul BCR Open Ladies organizat la Arenele BNR mai mult ca sa-l vad pe...Juan Carlos Ferrero, fost Number One ATP. Omul era acolo cu treaba, o insotea pe jucatoarea antrenata si managerizata de el, Maria Teresa Torro-Flor. La vremea aceea, desi No Name pentru romani, umbla vorba printre specialisti ca va fi The New Real Thing in tenisul feminin spaniol.

Fata nu m-a impresionat cine stie ce dar mi-a atras atentia diferenta de abordare a tenisului fatza de alte exponente ale scolii spaniole, care sapau transee in zgura de pe baseline si jucau un tenis procentaj de ti se scorojeau creierii. Maria lovea tare si razant, impingandu-si adversarele in bannerele de pe gardurile arenei.

Pe scaunele de plastic scorojit (si el!) de pe latura unuia din terenurile secundare ale bazei din Cotroceni Juan Carlos Ferrero parea multumit de ce vede acolo, motiv pentru care isi permitea sa mai si dialogheze relaxat si cu vecina sa din tribune, Judy Murray, pasionata si ea de tinerele sperante din sportul alb. Linistiti, retinuti, fara sa iasa cu nimic in evidenta, cei doi schimbau impresii intr-un limbaj concis si tehnicizat despre jucatori si jucatoare care pentru noi, plebea, nu insemnau mai nimic. Am simtit un respect deosebit pentru acesti oameni care 'isi pierd vremea' pe la turnee totusi obscure, in timp ce noi nu avem ochi si despicam firul in 4x4 pe coafurile, tinutele, interviurile si ticurile 'nomenclaturistilor' din Top 10, atat de la fete cat si de la baieti.

Desi la turneu participau si cateva nume consacrate, jucatoare cu experienta pe tur (Cornet, Oprandi, Parmentier, Razzano, Brianti) dar si tinere sperante (Garcia, Arruabarrena), cei doi o vedeau pe TorroFlor cel putin in semifinala. Eram consternat! Mai mult decat atat, dintre potentialele adversare de pe traseu, cei doi o evaluau ca fiind cea mai periculoasa pe o anume...Muguruza. WTF Muguruza!?!?

Discutia suprinsa de mine avea loc undeva prin optimi. Am urmarit pe viu turneul pana in faza semifinalelor. Sita a cernut si in SF am vazut ambele meciuri, in care le-am regasit pe cele doua pronosticate de Ferrero si Murray. Torro-Flor a invins-o pe Alexandra Cadantu intr-un meci cu primele doua seturi epice dupa care in decisiv n-a mai existat decat o singura jucatoare pe teren, cea iberica. In cealalta, necunoscuta Muguruza a disciplinat-o pe temperamentala Alize tot in 3 seturi. Am plecat bulversat de la acel meci (tinusem cu Cornet), eram precum Saul pe drumul Damascului, orbit de limpezimea trasoarelor Buburuzei si de nonsalanta cu care comitea UE, refuzand sa perverteasca TENISUL jucat de ea pentru a o contracara pe grindera frantuzoaica. Cred ca la data respectiva a fost victoria cea mai pretioasa a Garbinei, motiv pentru care l-a si rugat pe fotograful evenimentului sa faca o poza cu ea si tabela de marcaj de la sfarsit.

A doua zi Maria Teresa a castigat finala, invingand-o pe Garbine cu 6-4 in decisiv, intr-un meci total atipic pentru ce stiam noi toti ca inseamna tenisul spaniol. Dintre cele doua, desi ambele puternice, Torro-Flor era mai constanta in lovituri, Muguruza era mai imaginativa in joc insa imprastia teribil. Dar se vedea inca de pe atunci ca ea nu juca pentru REZULTATUL de moment ci pentru CARIERA din perspectiva. Si, iata, 3 ani mai tarziu Garbine confirma la varful WTA. Maria Teresa este deocamdata mult dincolo de pozitia 100...poate ar fi interesant sa aflam care este parerea lui Juan Carlos Ferrero si a lui Judy Murray despre drumul parcurs de cele doua fete din Spania spre tenisul mare, din acel iulie 2012 si pana azi, cand Garbine a devenit una din principalele favorite la castigarea Turneului Campioanelor. Pentru ca din micile detalii ies la iveala marile revelatii...