Știi seara aia de vineri când ajungi acasă după o săptămână plină și oprești în drum spre casă să-ți faci o cumpărătură de la magazinul din colț?
Bravo, aia e!
Intru, iau ce-mi trebuie și merg să plătesc.
Coadă marișoară.
Mă uit la coșurile celor din față, încărcate toate.
De, mă gândesc că nu sunt singurul cu nevoi din astea!

Preambul:

"Banda lui Möbius: Nimeni l-a ucis pe Nimeni"
Prin clasa a 8-a sau a 9-a am citit o carte politista romanesca, ce avea ca titlul "Banda lui Möbius". Recunosc ca era cam cretinel si nu aveam habar de celebra banda. Credeam ca, fiind roman politist, banda este de fapt o grupare de oameni, o gasca, iar Möbius este seful ei. Abia odata cu citerea romanului am aflat despre celebra Banda a lui Möbius.
Ideea venea de la faptul ca a fost gasit un cadavru, care pana la finalul romanului nu a putut fi identificat.
Au fost identificate conditiile mortii si toate cele, dar nu s-a aflat niciodata cine era. Apoi a fost descoperit si criminalul. Se sinucisese si lasase un bilet ca el e autorul crimei. Chestia faina: nici el nu a putut fi identificat.

Întrebarea ta ...

Tenisul e un sport extrem de complex și de tricky. Și nu doar dacă îl practici ci și când îl urmărești. E diabolic, aș spune. Te solicită enorm pe toate planurile, atât fizic, intelectual cât și emoțional. Nu mai vorbesc de aspectul financiar, care pe cei mai mulți practicanți intâi îi sleiește, apoi îi extermină! În tenis nu-ți permiți să nu fii mereu în priză, altfel rămâi de căruță! Singura relaxare pe care ți-o permiți este cea activă, pentru reîncărcarea bateriilor. Trebuie să profiți de orice oportunitate pentru asta, inclusiv de accidentări și burn-out! Nu-ți dau exemple, sunt de notorietate. Tenisul nu îngăduie la vârf decât exemplare umane foarte talentate, foarte muncitoare, foarte inteligente, foarte perseverente. Dacă nu ai mix-ul necesar, e simplu: nu ajungi sus și/sau pici la proba timpului.

Viața unui pasionat de șosete, cât mai multe, de diferite culori, de diferite lungimi și produse in diferite țări, nu este deloc ușoară. Pentru că mereu și mereu este pus în fața unei întrebări: ”ce șosetă să port azi?”
Uneori, din cauza unor situații speciale, se vede pus în situația de a purta simultan o șosetă de un fel și o șosetă de alt fel. Sau chiar două, trei perechi de șosete, una peste alta. Iar la final, le dă jos pe cele dezamăgitoare și rămâne doar cu șoseta câștigătoare a concursului de șosete. Este o metodă bună. Pentru că astfel, indiferent cât de cald sau de rece e afară, ai șanse mai mari de a purta o șosetă potrivită.

sorin_dinbanat ➛ Papagalul Diliu

Lucian Viziru se intoarce din Germania si povesteste de fecioru-su de 12-13 ani. Si zice cam asa:
Îi place la şcoala din România?
Lucian Da. Are ceva mai multă libertate aici, ceea ce e bine, pentru că are nevoie de asta, are nevoie să facă lucrurile din plăcere, nu forţat, cum le făcea în Germania.
Ema Acolo, profesorii ne trimiteau mail dacă nu scria de la linia caietului, ci cu două degete mai spre centrul caietului. Ne spuneau că nu e acceptabil acest comportament. Altădată, m-au sunat de la şcoală că Mihai e violent. Şi eu le-am spus că poate fi oricum, numai violent nu. Îi arătase unui copil o poziţie din Karate Kid, pentru că văzuse cu o seară înainte filmul, şi ei au considerat a fi o formă de violenţă. Era în pauză, nu a lovit pe nimeni, nu a atins pe nimeni, doar s-a jucat aşa în curtea şcolii.

Scurt eseu despre cum poti sa iti darami singur statuia.

Asta noapte eram nevos. Inca sunt .
TotYelu scrie despre fetele care urmeaza sa piarda.

Ii scriu ca la Begu ma uit direct la setul 3. Si ii scriu ca la Sorana posibil sa se insele. El zicea ce Sorana cam pa-pa. I-am scris ca io sunt papagal si vad lucrurile asa: daca Petra iese la taiat copaci si Sorana isi pastreaza calmul, asa cum s-a mai vazut, o sa fie un 2-0 scurt pentru Sorana.

Bun, acum că Nole a aterizat la Belgrad și deci nu mai are cum să violeze Fortress Australia nici dacă niște teroriști ar fi deturnat avionul să vin si eu cu câteva concluzii.

AICI, ACUM, AȘA. Este indiscutabil că Nole a vrut cu ardoare să joace AO pentru că acest slam este punctul lui forte, echivalentul RG pentru Rafa si al Wimbledonului pentru Roger. E firesc ca el să considere că era o șansă excelentă ca aici și acum să-i depășească pe cei doi mari rivali ai săi. Numărul de slamuri este o bornă importantă, esențială, atât în mentalul jucătorilor cât și al publicului larg consumator de tenis. Nimic in neregulă cu acest gen de competirivitate si chiar adversitate, in fond asta si pretindem de la acești gladiatori moderni!

Motto: " ba, în cazul lui, a încercat să interpeleze persoane care mă cunosc în viața personală, ca să încerce să afle lucruri despre mine cu care să mă poată ataca." Adrian Țoca

Ok, să punem deci citatul de mai sus în perspectiva istorică pe care eu o apreciez ca fiind cea corectă.

Nota Bene: sigur, nimeni nu-i infailibil - cu atât mai puțin eu! - memoria perfectă e un deziderat de neatins, deci aștept observații, corecții și amendamente de la colegii care au perceput altfel evenimentele de care se va face acum vorbire. Eu pot să vă asigur doar de sinceritatea mea, care este inevitabil subiectivă.

Unde ramasesem? Cre' ca prin aeroport. Eram cam zombie dupa 30h de nesomn, cu toate ca trasesem un powernap din Poor-man's-UK pana-n UK-ul ala korekt si trebuia sa fac cumva sa nu umblu cu toate toalele dupa mine la SW19. Timp s-ajung la cazare din parti, fetele plecasera spre complex, primesc info ca Lyuda e inca acolo, ma sui in Uber si-ajung. Cat putea sa dureze sa-mi las un troller intr-o camera si sa cobor? A zis indianu' ca ma asteapta, da' intre timp a inchis cursa si s-a dus la coltul strazii, fiind convins ca tot pe mine ma pescuieste, dar pe alt tarif. Evident, numa' ca pentru 4km jumate bubuise tariful la 3x, #tuvanguritadetiganivopsiti, as fi luat-o pe jos pentru 30 de lire, da' fugea pass-ul cu tot cu pui si cu ata, asadar i-am umplut frigiderul indianului cu toate limbile pamantului si i-am facut comanda de o cursa Braila-Galati pe tarif redus.

Domne, frumoasă evoluția tenisului în ultimii 20 de ani.

Totul a plecat de la apariția unui jucător care a furat mințile planetei, transformându-si urmăritorii în true believers și ducând actul de a urmări tenis spre o adevarata experienta religioasa.

A urmat prima mutație, nu neapărat gândită de unchiul Toni, dar pusa parca cu mana de Mama Natura, care a venit cu ingredientele necesare apariției unui jucător de mana stânga capabil sa joace singurul tenis care ar fi putut aduce adeptii experientei religioase rogeriene înapoi cu picioarele pe pământ.

Deci inevitabilul s-a produs. Am zis de acum o luna ca Nadal nu câștigă Roland Garrosul asta. Nu prea avea nimic ce sa-l recomande in anul Domnului 2021; a arătat vulnerabil sezonul asta de zgură, set pierdut la Ilya Ivashka, pe bune?! Înfrângeri la Monte Carlo si Madrid, a scos greu trofeul la Barcelona dintr-un meci cu Tsitsipas, iar la Roma a avut ceva șansă sa iasă la liman cu încă imberbul de Shapovalov, apoi a navigat pe o jumătate mai lejera și-n finala a fost adversarul mai proaspăt fata de Djokovic care a dat lupte grele in sferturi si semifinala . Dar Roland Garros tot nu era acontat. Simt nevoia sa ma laud pentru ca am făcut praf pronosticurile in ultimele doua săptămâni, mai ales la desene animate si cu precădere la turneul feminin, dar se pare ca mai inteleg ceva tenis si nu trebuie încă sa ma reprofilez. 😂

M-am dus cu speranta de a mai indulci putin infrangerea fetelor de la dublu, voiam sa vad tenis de calitate, raliuri interminabile si slide-uri spectaculoase pe zgura madrilena, insa am uitat cu cine joaca Iga, una dintre jucatoarele mele preferate. Barty nu e o masinarie de tenis, nu exceleaza in spectaculozitate, dar e o jucatoare sincera, muncitoare, care joaca atat cat trebuie sa te bata. Nu are lovituri brevetate, nu te bate cu ceva anume - te bate exploatandu-ti punctele slabe dupa ce ti le numara pe toate. La prima vedere, n-ai da doi bani pe ea cand o vezi live, n-are alura de numar 1 mondial, fizic nici atat; acolo unde exceleaza e mascarea foarte buna a loviturilor, in special a serviciului, probabil cel mai bun din circuit la ora asta, concurand cu al Serenei in vremurile bune, diferenta facand-o viteza primului, dar Ash compensand la plasament. Serviciul la T pare sa-l poata da cand si cum vrea, kick-ul pe 2nd e maricel, iar body-ul, in special cel de pe par face diferenta deseori.

Dragii Moșului, sunt nervos&invidios! Colegul și prietenul Papu Dilu a încasat 15 laicuri babane la aniversară, deci simt nevoia si eu să contribui la Statuia Fumăciosului Necunoscut cu experiența personală. Dacă se indură careva si de mine cu vreun laic, să fie primit, îl trec pe acatiste la "binefăcători":

Era prin Anul Domnului '79, la doi ani după Ultimul Mare Cutremur, care ni l-a răpit, între alții, pe Maestrul Toma Caragiu, și el mare fumător. Nu știu cum se făcuse dar din pricina prostiei personale și a unei dibăcii perverse femeiești ajunsesem să fumez. Comandanta noastră de UTC din liceu, Gina, pentru care aveam sentimente aprige și vinovate, m-a învățat să bag prostia aia în gură, pe care n-am lăsat-o până n-am bătut recordul de-un pachet pe zi. Este absolut neverosimil cum maică-mea nu m-a dibuit, singura explicație logică fiind aceea că taică-meu rădea 2 pachete daily, având deci dominația olfactivă asigurată.

Preambul: Oita Rose se enervase odata pe 30-0 si a zis ca de acolo mai lipsesc retele de bucatarie si modele de crosetat. La crosetat nu ma pricep, dar uite ca vin in intampinarea dorintelor ei, si ii demonstrez ca se poate si aici.

Azi, Lasagna vegan-muzicala.

Sambata, in timp ce unii va destrabalati pe aici, altii isi vedeau linistiti de treaba. Mai exact de treburi. Si mai exact: de treburile cu care am fost insarcinat de colega de palier, ca orice barbat care este sef la el in casa: facut curatenie, spalat rufele, batut covoarele, golit aspiratorul, aruncat sticlele, ingrijit copilul, calcat rufele deja uscate, facut de mancare. Deh, ce nu face omul ca sa se poata uita linistit de la 18:30 la meciul dintre Bayer si Bayern , meci ce urma sa decida cine termina anul pe primul loc.

Asta e, Kei a încercat să vă scape, s-a zbătut ca peștele pe uscat și Sam, dar, stimați telespectatori, există zile când pur și simplu se aliniază planetele. Și atunci promisiunile trebuie onorate. Vă spuneam deunăzi că am scris ceva fin cu ocazia iminentului Fedal. Dacă nu găsiți finețea în cele ce urmează, vina este exclusiv a voastră:). Mă rog, și a minții răsucite care m-a provocat să scriu așa ceva. Și da, influența stilistică a cronicilor des citate pe aici este pe cât de ușor sesizabilă, pe atât de asumată. Luați cu vin, gin sau Indometacin🤓:

V-aduceti voi aminte cum era cind venea asistenta la clasa cu Gamaglobuline? Toamna parca venea. Si ce zumzaiala era in clasa ca urma injectia aia in picior. Majoritatea eram cuminti si acceptam injectia aia cu fireasca teama de durere, si a injectiei dar si a efectelor ei care puteau tine citeva zile, 2, 3, dar ni se explicase ca e spre binele nostru. Aveam doi colegi care refuzau injectia aia, unul habar n-am de ce, a fost intotdeauna un baiat cuminte dl actual inginer silvic si celalalt facea scandal ca asa era el si asa e si azi, scandalagiu fara tinta, dl Ing. Ofiter Sef Mecanic pe vreo nava prin lumea asta. Ma rog, maica-sa era asistenta cu injectiile, poate de-asta.

Vacanta.

- Hai si pe la mare.
- Draci, ce-ti veni? Cind?
- Miine. Hai ca am vorbit la Constanta si putem sa incarcam buteliile la 280 de atmosfere.
- Pai atunci hai sa plecam ieri!

L-aţi citit cumva pe Zdreanţă,
Cel ce-i plin de importanţă?
E un user arţăgos,
Arogant şi cam nervos...
Dar plin e el de ”succe$$$”
Are mult! Chiar în exces.

Aveam ciine, pe Rex. Intre timp s-a dus, n-am putut sa ma uit la Animal Planet vreo 2 ani, izbucneam in plins. Rex, un cutuverde roscovan cu labute albe, cam cit un boxer, sentimental si atit de frumos ca ma intreba snobilimea locala ce rasa e. Le-am raspuns de nu stiu cite ori ca e de rasa “incerta”. Nu m-au crezut asa ca am zis sa ma distrez oleaca: unora le-am spus ca e ciobanesc australian, altora ca e Dingo de Zalau. Spre uluiala mea m-au luat in serios! Rex musca tot ce intra in curte, vecini, rude, meseriasi, cunostinte, capsa tot si inca rau, omora gaini ajunse accidental in curte , pui de pisica nou nascuti aruncati de salbatici peste gard, omora tot si mi-i punea satisfacut pe prag. N-am intervenit si nu l-am certat niciodata, asta considera ca e datoria lui si se achita cu constiinciozitate canina de ea. Nu-l invatase nimeni, bietul animal statuse in lant 7-8 ani inainte sa ajung eu in casa aia si sa-i dau drumul din lant! Neam de dobitoci, habar n-aveati ce animal bun tinuserati toata viata lui in lant, idiotilor! Nemernici suficienti si salbatici, din secunda in care i-am dat drumul din lant si-a facut program de patrulare pe linga gard, de ma intreba cite unul iarna daca ii fac eu carare prin zapada pe linga gard. Dupa felul in care latra stiam daca e postasita sau oficianta de la gaz sau vreo cunostinta. Imbecili guresi si salbatici, nemernici sadici ce sinteti cei care l-ati avut inainte, niciodata nu a intrat pe micul rondo cu Regina Noptii aflat exact in fata dormitorului fost al vostru! Pentru raul pe care l-ati facut animalului astuia va urasc din toata fiinta mea!

Se-ntimpla ca in gasca vecina sa fie un cuplu misto, el inginer proiectant, frumos, destept de numa', intelegator cu prostii si culant-abraziv cu omoloagele lor si ea, totalmente maritata si complet incucumbata de el de daduse
Normal ca in jurul cuplului astuia, mai bine zis in jurul exceptionalului mascul Alfa se-adunase un stol volubil si usor umanist, asa, un cird de 5-6 giste profesoroase si psihologhicoase, 2-3 inginere nechemate, toate astea cu insotitorii de la Biroul de Stare Civila definitiv capturati in perioade de abundenta ratacire hormonala. Nimic de spus despre ei, osteniti de rutine maritale esuinde in fotbal si politica globala, altfel telectuali tipii. Da. Si, asa, cum sa spun, cam ingineri. Ihi.

Un Păun din Berceni îndrăgind răzbunarea
cu inima-i neagră pe forum trecea.
Croindu-şi cu greu printre texte cărarea,
cânta din trombonul cel putred şi zicea:

- Veniţi s-o vânăm pe Zeiță pe forum,

Revoluția din Decembrie, numită inspirat ”aglomerația din Decembrie” de către Mircea Dinescu, nefiind o revoluție clasică, nu a schimbat din temelii nimic din ceea ce obișnuiau elitele comuniste să facă. În primul rând să-și conserve casta. Momentul 1989 a însemnat și retragerea primului eșalon care chiar nu mai putea activa. Cu excepția lui Iliescu, atent și parșiv deghizat în dizident și poate a unui Sergiu Celac, vremelnic Ministru de Externe, celelalte personalități ale vieții politice românești dinainte de 1989 erau în totală tăcere. Ca atare, celelalte eșaloane au trecut la treabă. Pregătirea liderilor era o misiune a PCR pe vremuri, misiune care în sine nu e rea. Astăzi ne confruntăm cu o criză de leadership și pentru că nu mai există pregătire corespunzătoare în acest sens. După 1990, în laboratoarele noilor structuri erau pregătiți lideri care să poate prelua oricând frâiele puterii. Un asemenea lider ”pregătit” a fost Adrian Năstase.

Cantonament de iarna. Cit ar fi muntele de frumos iarna daca esti in cantonament e greu. O sa tragi si o sa doara. Ca schiezi si ca mergi cu akja incarcata e ok, trebuie oricum sa stii s-o faci bine ca la concurs esti depunctat pina si daca ajunge zapada pe cel care e in ea - zapada care poate foarte bine sa fie cea a schiurilor tale - sau ca deschizi pirtie cu schiuri de pirtie printr-un zapadoi pina la briu sau ca altele, o sa doara si-o sa urli dupa aer, asta e sigur. E-adevarat ca vii jos cu senzatia ca ti se rup obiecte in miini. Prindem vreme splendida, noaptea frig de crapa pietrele ziua senin albastru, schiez de rup, trag de corp, fac baie in zapada dimineata si fac plaja ziua, imi fac atelierele, schiez in sort, maninc de sparg, ma bronzez si ma bucur de 2 saptamini de munte. Decit jos in zloata cenusie mai bine haladuiesc pe alb prin paduri si pe vai si pe creste. Ba chiar intr-o dupa amiza nu stiu cum se face ca pune un strat de doua palme de zapada pufoasa peste pirtia batuta si noaptea e luna plina de poti citi ziarul asa ca ies la schiat. Zapada e perfecta, brazii sint incarcati si totul luceste magnific. Sint putine lucruri mai misto in lumea asta ca schiatul plutind prin pulver la lumina Lunii si n-ai multe astfel de sanse intr-o viata de om.

Se-ntimpla acum multi ani, eram prin gimnaziu, ma ia mama cu ea la Bucuresti. Stam la Dorobanti, azi Howard Johnson, care era un hotel identic cu cele unde aveam sa stam la Olimp, alea cu nume de judete. Daca va intereseaza costa camera 72 de lei la Bucuresti , restul multumim dar nu, putem sta la casute sau pune cortul decit sa stam la voi.

Si decreteaza mama ca mergem la cumparaturi, ma nadise dinainte si stia ca-mi doresc cu disperare o pereche de adidasi Pionierul, inca erau din piele, cei din fis urmau sa apara, cu trei dungi, doua albastre incadrind una rosie. Nu mai stiu cit costau, mult mai putin decit la bisnitari, cind se gaseau se gaseau pe Lipscani in 2 magazine. Si-o luam noi fain frumos prin Amzei si iesim in Calea Victoriei. Boooon. Mama incepe sa intre in magazine. Si in alea de pe dreapta si in alea de pe stinga. Si intra, si proba, si discuta cu vinzatoarele, si iar discuta, si iar proba si uneori cumpara. Initial intram si eu cu ea, mai apoi am considerat ca e mai putin stresant/plicticos sa astept afara. Si tot asa, racoarea diminetii incepuse sa se transforme in aerul ala prost, statut si cald , bri-bri-uri, blu-blu-uri si fru-fru-uri gen nasturi pentru nu stiu ce are la Casa de Moda, rejansa pentru nu stiu ce are tata la croitor, elastic de-ala pentru..., sireturi pentru ..., de-astea. Booon, urmau, ziceam eu in mintea mea narod conditionata de adidasii aia, Lipscanii. Ha, te pui cu mama? E ora mesei. Asa ca mergem la restaurant, pe undeva pe linga Universitate, poate la Capsa?, parca, nu-mi amintesc. Undeva pe-acolo pentru ca imediat dupa aceea m-a dus la o senzationala Boema cu frisca la Cofetaria Universitatii, amintirea fabuloasei prajituri o am si acum intr-un seif bine ferecat.

Petrecusem doua zile in perete si eram rupti. Bate soarele-n calcarul ala alb si te seaca, te orbeste si te deshidrateaza. Luasem apa cu noi, stiam si un izvoras pe-acolo, pusesem o frunza si o sticla sa se-adune apa dar nu ne-ajunsese. Plus ca nu prea-ti vine sa te dai jos 100+ metri de pe stinca si sa mergi inca 15' dupa apa, o faci o data, de doua ori dar cam atit. De dormit dormisem pe o brina in hamac.

Terminam stinca aia, iesim sus spre uluiala unora care admirau haul de sub ei , facem rucsacii si hai la noi, cale de o ora de mers. Cind iesim din padure hait, bivolite. Multe, sa fi fost 300 de tot platoul ala. Sint animalele celor din satele de jos, le-aduc la pasunat peste vara. Smintina e foarte buna si pielea lor la fel, e foarte moale. Da' v-am mai zis io ca mi-e frica de de-astea. Frica, frica nu abureli.

Ploua de citeva zile, e vara, ia sa ma duc eu la Pietrile cu gind de citeva ture. Nu gasesc pe nimeni sa vina cu mine, nu-i nimic, gasesc eu acolo. Cabana Pietrile era o cabana proasta, bucatareasa gatea cel mult acceptabil portiile erau mici si preturile la mincare erau prea mari. Cazarea se facea intr-un soi de pavilion la 50m de cabana, in casute de lemn si la cort in fata lor. Aveam hamac la mine si daca nu gaseam cazare n-aveam decit sa-l intind intre doi brazi, sa pun o folie de plastic peste mine si noapte buna. Ca-n pestera la fel faceam. Dar imi gasesc o casuta goala si o iau. Mi-a placut dintotdeauna sa stau pe o prispa de-aia cind ploua. Si ploua marunt, tiriit, ca la urcare (ajungeai cumva in Ohaba de sub Piatra – tren, autostop – gaseai o masina, tractor, combina, taf pina-n Carnic – nu era cabana atunci, era ceva pentru muncitorii care lucrau la captarea Rau Barbat intre timp abandonata, captarea aia are un tunel de 27 de km si apele ajung haaat, pe sub toooot Retezatul pe sub Rezervatia Gemenele in Lacul de acumulare de pe Raul Mare!!! De-acolo urcai pe jos pina la Pietrile cale de-un ceas si ceva unde-ti puneai tabara sau inca pe-atit la, pe-atunci, Refugiul Gentiana.

Vara catre inceput de toamna in Padis. Imi duc pretena acolo. Acuma fata acolo ma cunoscuse, ce sa-i fac? N-avusese ea treaba cu muntele pina cind ma vazuse pe mine in carne si oase exact acolo. Dupa aia incepuse sa aiba, na, ce sa-i fac? :))) Incercase biata si sa schieze da' numa' nu se legase nimica de ea. Sportiva fata, nu-i vorba, fosta balerina si gimnasta, corpul ei era invidiat de toate colegele de facultate, de par nu zic nimic ca avea fata o coama leonina, era creata, creata de nu se poate, parul ii venea pina la solduri dar daca i-l intindeam ii ajungea pina dupa fund. Frumos fund. Ma rog, invidiile care ma priveau pe mine ma lasau oricum rece ca nu-mi folosesc la nimica, ma iertati de modestii neavenite.

Capitolul 1 - Bolovani

Stiam de multi ani ca undeva sub noi e un ceva mare. Nu doar ca vezi pe harta, vezi cum se-aduna apele si ies mult mai jos in Boga, vezi ca sint niste pesteri care trebuie sa fie tributare sistemului monstrului, Pestera Padis, Sura Boghii, ponoarele din toata Varasoaia aia .

Undeva acolo sub noi e o chestie mare si importanta, foarte importanta economic dar si spelogic. Calculasera mai multi un potential de 80-130 km de galerii de pestera. Incitant! N-aveam noi treaba cu chestii economice desi unii dintre noi chiar lucrau in prospectiuni si explorari insa, nah, acolo depinzi de politicieni, de contabili, de politici economice facute de pitifelnici de partid . Dau eu de baut in ziua aia.

Gata, de 1 Maiul asta mergem tot pe vale dar stam chiar la intrare ca sintem multi, vreo 8 corturi sau mai multe, doua sint corturi de discoteca fripti pe piatra si apoi picurata in ei brinza de burduf topita si aia in causul unei lespezi incalzite la foc. Da-i cu o piine de-aia de 5 kile si uda totul cu un vin alb feciorelnic, ceva de pe la Blaj.

Da' aveam si treaba ca ma rugasera sa le-arat una alta pe-acolo asa ca dupa masa de prinz terminata pe la 10 noaptea dau adunarea si echiparea si ii duc la o pestera faina situata aproape, cum urci dealu' cela cale de 20 de minute prin padure. De ce noaptea? Ca biata pestera e frumos concretionata cu formatiuni de un alb neon si pe tavan dar si pe podea si nu se apara singura. Cu cit ii stiu mai putini intrarea cu atit va ramine mai curata. Ceva gujbete rotunjor cam miriie cind ii pun sa se descalte la intrarea in zona cu respectivele formatiuni dar ajutat de asalttul glasurilor de fete tipul ma asculta. Mai bine pentru el, in noaptea aia e pestera MEA si am EU grija de ea! Sigur am totusi la mine “arma speologului” si n-am vreo ezitare s-o folosesc la nevoie.

Ne facuseram un obicei sa deschidem sezonul de vara pe o vale. Una de-aproape, la vreo 20 km de oras. Nu doar noi, se faceau citeva zeci de corturi la intrarea pe valea aia de 1 Mai. Azi vad ca sint persoane care stau acolo la cort toata vara. Bun, mintea romanului cea de pe urma. Noi n-aveam vreme de asa ceva, o stiam prea bine, poate-ncropeam 4-5 zile de relache, mai mergeam pe-acolo doar daca reusea vreunul sa forteze vreo strimtoare, vreun sifon, vreun izvor, poate sa urce in vreo pestera vreun perete in fata caruia altii, multi, se dadusera invinsi. Cel putin 5 dintre noi avem premiere/descoperiri de pesteri si de galerii noi pe valea aia, vad mai nou ca s-au facut descoperiri foarte importante privitoare la primele si cele mai vechi cunoscute dar si asezari mixte Cro Magnon + Neanderthal din Europa si ca se studiaza azi cind vorbim. Nu e putin lucru!
Ne stringeam la vreo suta de speologi mai mult sau mai putin performanti: Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, Debrecen, Budapesta, nelipsitii polonezi, ceva DDR-isti, uneori cite-un vestic, basca turistii “normali”. Lu' Hanno Hofer venit cu niste timisoreni i s-a furat un set intreg de muzicute de blues dupa ce-am tras o cintare de pomina. Deh, s-au furat si bocanci din cort acolo, e un sat de pocaiti foarte aproape...

Ultimul episod din “Zorii democratiei” ii este dedicat lui Emil Constantinescu. Aparut pe scena publica odata cu revoltele studentesti impotriva noii conduceri post decembriste, Constantinescu a adus in discursul public idea de ”civivsm ", de angajare civica in lupta pentru libertate, democratie si impotriva coruptiei. A fost primul care a insistat pe tema coruptiei. Elitist, dar in mai mica masura decat Ratiu, Constantinescu avea un discurs adesea formal, amabil. Nu avea radicalismul lui Coposu atunci cand ataca adversarii, nici nu pronunta atat de apasat principii precum Ratiu. Era insa mai captivant. Pe asta s-a bazat Seniorul cand l-a ales pentru a deveni adversarul lui Ion Iliescu. Propus in politica de Alianta Civica, Constantinescu nu a inceput prin a fi lider. Discursul lui nu « comanda » ci mai degraba « constata ». Declama ferm, isi construia discursul urmand cuvinte cheie clare impotriva urmasului direct al FSN si, pana la urma, a unuia dintre responsabilii Mineriadei din 1990. Constantinescu a reusit sa nu ii demotiveze pe ai sai dar sa fie si benevolent cu viitori aliati. Acest mariaj avea sa fie destul de incomod si sa-i strice si planurile pentru a cariera prolifica.

Corneliu Coposu a fost mare. La propriu. Aproape in orice circumstanta publica era vizibil. Fost sportiv de performanta, Coposu, trecut de 75 de ani in 1990, era inca atletic, postura era semeata, isi ducea varsta si suferintele cu demnitate. Coposu era printre extrem de putinii politicieni post-decembristi care stia politica din alta parte decat de la Stefan Gheorghiu. Si cand spun “stia politica” ma refer la actul de organizare si conducere a unei formatiuni politice si, ulterior, a unei aliante extrem de complexe, CDR.

Se intimpla cindva prin toamna lui 1988 cred. Partner studinte la bolovani avea o prietena, studenta la Drept. De-asta-i ziceam eu Fata Dreptace. Ma rog, si pentru ca ii placea si nu-i placea sa-i spun asa. Fata cuminte, faina si desteapta, genul ala soricel parizian. Si-mi zice partner:

- Bai, trebuie sa dau o fuga pina la Viena, ne-a luat unchiu-meu alea si alea .

- Bine, bai, bou' baltii, tai-o-n Vest 'mnezaii tai. Sa faci bine sa-mi aduci niste brichete ca se cam termina Bic-urile.

Ma provoaca CG-u' mai jos cu Min. Culturii asa c-oi povesti-o si pe-aia cu Min. de Finante. Pe buna dreptate foarte "indragit" de toata lumea care nu-i nici hoata si nici jmechera.

Era 1993, aveam o trupa care urma sa se desfiinteze si trebuia sa intru cu ei in studio inainte sa inceapa sa se risipeasca prin lume. Azi sint unul in Houston, unul in Toronto, unul in Auckland ori cit am platit la Ordean, care numai ieftin n-a fost. Vorbit cu lume, oferte, chestii, Yamaha pe Victoriei era bun insa prea mic pentru ce aveam eu de facut asa ca am vorbit cu Adi. Bon, asta era usor si placut, Adi e un tip foarte fain.

E foarte dificil sa scriu obiectiv despre primul politician pentru ca am facut ceva concret, am lipit afise. Ramane si singurul politician la care ma raportez ca la un reper. Voi incerca totusi sa fiu in nota de analiza pe care mi-am propus-o.

Ion Ratiu a venit in Romania cu dragoste de tara. Aceasta a fost prima sa slabiciune in discursul politic. Daca un copil care este pedepsit, certat de catre parinti, sfarseste in mod covarsitor prin a-si iubi parintii pentru educatia data, poporul roman post-decembrist s-a plasat in totala opozitie cu Ion Ratiu. Nu a digerat deloc ceea ce el dorea sa transmita poporului. Dojana continua, educatia pe care, martial, dorea sa o dea poporului pentru ca acesta sa invete democratia, nu doar ca era neprimita, chiar inraia. .

Playboy-ul proaspetei democratii, Petre Roman s-a vrut legatura noii puteri cu generatia tanara. El insusi tanar pentru standardele politcii de atunci, 43 de ani in 1989, Petre Roman trebuia sa fie infuzia de incredere pentru viitor a noi puteri.

Audienta lui Petre Roman s-a suprapus peste audienta FSN/Ion Iliescu. Calitatea de Prim Ministru l-a adus deseori in public, mai ales in dezbaterile cu sindicatele, tinand cont de starea economiei din acea perioada. Petre Roman a avut un discurs coerent, fluent. Carisma lui s-a bazat pe infatisare, S-a complacut natural cu aceasta reputatie de “barbat bine”. Nu a afisat-o arogant, mai degraba in primii ani a preferat abordarea usor strengareasca. Cu un umor mai actual decat la Iliescu , Roman doza discursul si reusea sa starneasca zambete daca era cazul. In prima faza a copiat strategia lui Ion Iliescu fata de auditoriul care ii era potrivnic, nu a atacat decat in situatii limita. In situatii de contradictie Petre Roman reactiona apasand pe gravitatea situatiei din tara si pe dificultatea functiei lui. I se parea ca are o misiune. “Misiune” este de fapt si un termen des intalnit in retorica sa. Afisa des o lehamite suverana „nu se mai poate asa“, incercand sa formeze in spatele lui un imaginar sir de sustinatori care sa-l urmeze. „Actiune“ era un termen care i-a definit discursul public in primii ani. Imprumutase, dar nu atat de credibil, tema consensului de la Ion Iliescu. Era arma cu care contracarau atacurile adversarilor politici.

Scurt preambul

In cele ce urmeaza voi analiza pe scurt prestatia din punct de vedere al comunicarii publice a celor mai importante personalitati politice de dupa 1989 din Romania. Randurile ce urmeaza nu contin pareri politice si nu pot fi interpretate in sensul evidentierii laturii ideologice a personajelor analizate.

Pentru fiecare personaj este analizata prestatia publica, demersul de comunicare si adresare catre auditoriu. Elementele luate in calcul tin seama de abordarea aristotelica a retoricii, in special a stiintei persuasiunii care presupune 3 componente principale: Logosul .

Bineinteles ca astazi, cind se gaseste hrana prepreparata si automatele de cafea livreaza destine de imprumut, sint foarte putini cei interesati de povesti din alte vremi, cind vinatorul acela din tarimul roz se nastea. Cert este ca a avut doi baieti, unul avea sa ajunga golan in Marsilia, apoi alchimist si vinzator de leacuri, celalalt - cavalerul alb.

Avea umor si rezistenta in turnire, era serios si harnic, colindase muntii si fusesese chiar in tara albastra, unde - in mod rusinos - fusese infrint doar o singura data de un taran schiop pe care il enervase. Invatase latina si stia bine ebraica, in cele timpuri armele nu puteau fi purtate fara certificatul de traducator, livrat in fiecare solstitiu de toamna de corbul care se credea vultur. Nu ii placeau corbii - si nici cei care se credeau altceva - si fusese o adevarata proba de tarie mentala sa treaca testul. Dar il trecuse.

Partea I

Pe strada plutoane de liceeni imbracati in niste chestii albastre, pareau a fi un soi de uniforme, marsaluiau si cintau. Cintau frumos, corul barbatesc are un ceva al lui. Si asa cum se cuvine unui cor serios nu se intelegeau cuvintele. Uneori parca distingeam chestii. Tara. onoare. pamint, viteaz. dusmani. Ma rog. Am iesit sa-i vad. Pai ii stiam pe citiva, erau prin anii 3-4 de liceu, pe la scoala profesionala, pe la scoala de soferi. Ce dracu or fi facind? A venit tata si mi-a spus de ceva pregatire a tineretului pentru apararea patriei, ca o sa cresc si o sa inteleg. Nu l-am intrebat de ce cei care comandau erau grasi, spalaciti, purtau pantofi uriti, aveau corpuri care erau departe de cele ale unor oameni care presupuneam eu ca trag cu armele pe cimp printre tancuri batindu-i pe cei rai. Pe unii ii vazusem prin oras parca in uniformele lor urite care stateau pe niste corpuri si mai urite. Si intotdeauna m-am intrebat la ce foloseste centura aia diagonala de pe burtile lor. Stiam ca se aduna la o crisma undeva pe linga gara si poate ca diagonala aia iti permitea accesul, na, minte de copil. Ma trimisese tata de citeva ori sa-i iau tigari si intrasem. Inauntru era ceata, mirosea urit a mahorca, a bautura proasta, a barbati cu igiena precara si toate astea pe o duhoare de ceva produs petrolier cu care se dadea pe dusumea. Se vorbea tare, rastit, stirb de sub chelii, cu urechea mea extrafina auzeam fie chestii despre femei fie despre meciul dintre echipele locale de fotbal. .

Decorul: variabil. Acțiunea se petrece în Marea Catacombă de sub palatul din Țara Nimănui.

Atmosfera: din ce în ce mai sumbră.

Dupa juniorat, prima oara am vazut-o pe Miki Buzarnescu jucand un meci oficial WTA abia in 2012, la BCR Ladies Open Romania. Atunci a picat in primul tur cu Brianti. N-o stiam pe italianca dar din simplul fapt ca isi atinsese varful de ranking cu nici un an in urma, la 30 de ani impliniti, imi spunea ca e o adversara cu experienta pe tur, muncitoare, solida, fara sclipiri dar oportunista si cainoasa, asa cum sunt cam toate jucatoarele scoase de scoala italiana de tenis. Miki a aratat in acel meci ca este jucatoarea mai buna si mai talentata dar mai putin consistenta in joc si foarte vulnerabila mental. La orice greseala parca ar fi pierdut meciul, trimitea dincolo de fileu mesaje corporale atat de stravezii incat erau imediat exploatate de vicleana italianca. Primul set a fost castigat greu de Alberta, in cel de-al doilea insa Miki a jucat avantat, parca cineva ii furase creierul din cap si il ascunsese in boschetii de dincolo de gard. A fost ok, cred ca 6-2 sau 6-3 a fost scorul in set. Dar in decisiv creierul ei, cu toate frustrarile si angoasele, a revenit la locul lui si i-a pierdut meciul. Parca ii cazuse si mana, a facut o groaza de greseli cu forehandul care mi se pareau de neinteles. pentru ca in setul 2 vazusem ceva ce era greu de gasit la romance si la fete in general: o accelerare teribila si o incheietura foarte versatila, cu care imprima un spin surprinzator.

Alex23 ➛ CG

Bine v-am gasit :)

Vad ca am reusit sa starnesc niste reactii pe aici cu mica mea frustrare legata de BH1. Cu gramatica recunosc, am dat-o prin balarii. Culmea e ca initial scrisesem corect, dar apoi m-am gandit "mai bine" si am ajuns la concluzia ca parca ar fi cu doi de "i". Whatever. Sper ca nu e de neiertat treaba .

Cu recent castigatul titlu de la Melbourne, Roger Federer a atins cifra de 20 de Grand Slam-uri. Rafael are 16 și Novak Djokovic 12. Acest număr și multe alte titluri care se acumulează în dreptul celor trei îi plasează printre cei mai buni din istoria tenisului. La aceste date este necesar să adăugăm faptul că, grosso modo, au concurat în aceeași perioadă și, prin urmare, multe din titlurile câștigate de unul dintre ei au fost disputate contra celorlalți doi.

Nu intentionez sa ignor meritele si realizarile altor mari jucatori de tenis ai acestei perioade, care au complicat multe din turneele la care cei trei au participat. Vreau sa ma refer doar la aspecte ale personalitatii lui Roger care il fac sa fie mult mai mult decat abilitatile sportive demonstrate de acesta pe un teren de tenis.

Pe zgura de la Roland Garros, în 2014, Simona a jucat cu inima descoperită, din avântul vârstei. O decizie de arbitru a fost de ajuns ca să-i tulbure parcursul spre trofeu. La 4-4 în decisivul finalei cu Sharapova jocul său s-a prăbuşit asurzitor, nemaicâştigând niciun punct şi înecând astfel în frustrare şi deznădejde un joc altminteri curajos, admirabil, fără complexe.

Pe aceeaşi zgură de la Roland Garros, în 2017, Simona, acum la adăpostul experienţei acumulate în 3 ani neîntrerupţi în Top 5, a încercat să introducă în ecuaţie capul, calculele aritmetice elementare şi prudenţa spunându-i că la 3-0 în setul 2 e suficient să „managerieze” cu calm procesul tehnologic al autodistrugerii tinerei şi zvăpaiatei letone cu sânge rus. Error on page. Jocul său nu s-a mai prăbuşit asurzitor ca în 2014 ci a agonizat inexorabil către o altă înfrângere zdrobitoare de inimă. La un moment dat chiar, acea minge slobozită ca din catapultă de Ostapenko şi care - logic vorbind! - ar fi trebuit să ajungă la 1 m în out lateral, a fost teleghidată de Karma spre banda fileului, s-a cocoţat pe ea şi de acolo o Mână Nevazută a redirecţionat-o în acea zonă a terenului Simonei de care ei îi este parcă frică. Mulţi din fanii ei au simţit revoltă împotriva Sorţii, canalizându-şi nervii, ca şi în 2014, spre capra ispăşitoare, aflată mai la îndemână. Câte insulte n-au curs în contul Jelenei!

Desi AO 2018 nu si-a consumat nici macar meciurile din turul 2, s-ar putea spune deja ca cel mai remarcabil rezultat, de fapt cea mai remarcabila evolutie, s-a consemnat deja, intrand in istorie. Este vorba de Marta Kostiuk. La 15 ani, 6 luni si 10 zile aceasta fata a trecut 3 tururi de calificari si 2 tururi pe tabloul principal. REMARCABIL!!!

Cand zilnic, ora de ora si secunda de secunda ne inecam in tone de statistici, devenind practic niste consumatori aproape inerti de cifre, poate ca aceste sumare date biografice nu inseamna nimic. Suntem pregatiti sa ingurgitam numai fast-food, de top, daca se poate! Multi suntem deja imuni la VALOAREA DEVENIRII, la munca inmagazinata in miile de ore aride, consumate departe de ochii deseori nedrepti si superficiali ai consumatorilor de profesie.

In iulie 2012 venisem la turneul BCR Open Ladies organizat la Arenele BNR mai mult ca sa-l vad pe...Juan Carlos Ferrero, fost Number One ATP. Omul era acolo cu treaba, o insotea pe jucatoarea antrenata si managerizata de el, Maria Teresa Torro-Flor. La vremea aceea, desi No Name pentru romani, umbla vorba printre specialisti ca va fi The New Real Thing in tenisul feminin spaniol.

Fata nu m-a impresionat cine stie ce dar mi-a atras atentia diferenta de abordare a tenisului fatza de alte exponente ale scolii spaniole, care sapau transee in zgura de pe baseline si jucau un tenis procentaj de ti se scorojeau creierii. Maria lovea tare si razant, impingandu-si adversarele in bannerele de pe gardurile arenei.

Selectasem cele doua paragrafe din mesajele colegilor nostri pentru a continua dezbaterea sangeroasa pe tema relatiei Felinutzii cu ex-antrenorii. Intre timp insa m-am sucit, am stat de vorba acum vreo 2 zile si cu o alta colega de forum care a trecut printr-un moment mai delicat sufleteste, asa ca m-am gandit sa abandonez un pic SC Fanereala & Hatereala SRL si sa contribui si eu macar un pic la plusvaloarea acestui forum .

Asa ca o sa va spun o poveste. E una cat se poate de adevarata si, consider eu, plina de invataminte dar care poate o sa-i dezamageasca pe multi de aici. Pentru ca nu e nici despre Simo, nici despre Rafa, Wawa, Fed si alti barzauni ai ATP/WTA ci despre...Slobodan Poznan. WTF, cine-i Slobodan Poznan!?!? Culmea, povestea e cumva mai legata de subiectul articolului lui Andrei, pe care multi dintre noi l-am bagat iute la subsol, doar ca un alt pretext pentru dialogurile noastre de off-topic spumos si zglobiu...

Am stat eu drept ­desigur­ și strâmb am judecat
Un neuron, sărmanul, căzu împiedicat.
Mi­au mai rămas săracii din patru numa' trei!
Cum bănuiți probabil, și ăia vai de ei...

Și­aș vrea să nu mai scriu, aș vrea să pot să tac

Sus, pe site-ul ce se ştie
O postacă cenuşie
Şi un troll încrâncenat
S-au logat şi stau la sfat:

La Simo vine o faptură,
Cu ochii stinşi, dar tare rea de gură.
- "Sunt, Simo, neam de bielorusă,
De mine Kerber a mai fost distrusă
Şi-aş vrea ca să mai joc o tură.