40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 28 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
CG • 31-Jan-2018

Pe zgura de la Roland Garros, în 2014, Simona a jucat cu inima descoperită, din avântul vârstei. O decizie de arbitru (nici nu mai contează acum dacă era corectă sau nu!) a fost de ajuns ca să-i tulbure parcursul spre trofeu. La 4-4 în decisivul finalei cu Sharapova jocul său s-a prăbuşit asurzitor, nemaicâştigând niciun punct şi înecând astfel în frustrare şi deznădejde un joc altminteri curajos, admirabil, fără complexe.

Pe aceeaşi zgură de la Roland Garros, în 2017, Simona, acum la adăpostul experienţei acumulate în 3 ani neîntrerupţi în Top 5, a încercat să introducă în ecuaţie capul, calculele aritmetice elementare şi prudenţa spunându-i că la 3-0 în setul 2 e suficient să „managerieze” cu calm procesul tehnologic al autodistrugerii tinerei şi zvăpaiatei letone cu sânge (tot!) rus. Error on page. Jocul său nu s-a mai prăbuşit asurzitor ca în 2014 ci a agonizat inexorabil către o altă înfrângere zdrobitoare de inimă. La un moment dat chiar, acea minge slobozită ca din catapultă de Ostapenko şi care - logic vorbind! - ar fi trebuit să ajungă la 1 m în out lateral, a fost teleghidată de Karma spre banda fileului, s-a cocoţat pe ea şi de acolo o Mână Nevazută a redirecţionat-o în acea zonă a terenului Simonei de care ei îi este parcă frică. Mulţi din fanii ei au simţit revoltă împotriva Sorţii, canalizându-şi nervii, ca şi în 2014, spre capra ispăşitoare, aflată mai la îndemână. Câte insulte n-au curs în contul Jelenei!

Australian Open 2018 se prefigura însă sub auspicii mult mai bune, din toate punctele de vedere. Pe pământul natal al lui Crocodile Dundee şi al lui Darren Cahill, recuperată fizic după efortul finalului de 2017 care a fost încununat de accederea pe poziţia 1 a WTA, cu un (dublu) titlu cucerit la Shenzhen într-o manieră lejeră şi autoritară, Simona „survola” parcursul turneului cu anticipată şi justificată încredere. Meciurile cu adevarat grele se prefigurau, cum era de aşteptat, în a doua săptamană.

Dar iată că imixtiunile Sorţii (sau „nenorocul” şi „hazardul”, cum preferă unii semeni de-ai noştri) au strecurat un eveniment punctual şi altul procesual în meciurile Simonei cu două adversare considerate altminteri accesibile: 1) o suceală de gleznă pe finalul unui prim set extrem de complicat cu No Name-ul Aiava (poz. 193 WTA) şi 2) o durată sado-mazochistă de 3 ore şi 44 de minute a întâlnirii cu Lauren Davis (poz. 76 WTA), o fată mai scundă cu 11 cm decât ea. În absenţa acestor două elemente am putea trage concluzia cât se poate de logică şi de întemeiată că Simona ar fi intrat cu şanse serioase în partidele cu adversarele cele mai redutabile: QF cu Pliskova (poz. 6 WTA), SF cu Kerber (poz. 16 WTA) şi F cu Wozniacki (poz. 2 WTA). Dar ce a ramas logic în acest joc diabolic inventat de nişte călugări între zidurile unei mănăstiri!?

Şi exact din acest moment a ieşit la iveală ce este mai grandios în Simona, din trupul mai puţintel şi din sufletul candid al unei fiinţe care continuă să se închine politically incorrect la incheierea unui meci, gest altminteri ignorat cu disconfort de acei fani sau persiflat în tuşe groase de acei hateri care, şi unii şi altii, se erijează în spirite rafinate, emancipate şi suverane, imune la primitivisme fără suport ştiinţific...

Tot traseul Simonei la Australian Open este unul iniţiatic. Pentru mine se aseamană foarte mult cu lupta lui Iacob cu Dumnezeu. Melbourne 2018 este pentru Simona ceea ce a fost locul numit Peniel pentru Iacob. Abia aici cred că Simona şi-a căştigat cu adevarat NUMELE, prin lupta dusă până la capăt.

Îmi doresc (şi îi doresc!) ca Simona să-şi desăvârşească emanciparea de mentalitatea cultivată de atâta vreme în mediul românesc autodistructiv, pervers, nivelator şi toxic din punct de vedere emoţional şi motivaţional. Dincolo de sincopele cu foştii săi antrenori, şi care nu i se datorează în exclusivitate, trebuie să admit că Darren Cahill a fost o alegere fericită. El a găsit calea optimă de dialog cu acea Simonă salbatică şi nihilistă din interior, pe care uneori trebuie să ştii să o biciuieşti fără să-i negi sau să-i striveşti personalitatea şi fără să-i alterezi motivaţia. În România această ştiinţă nu există. Dacă Simona era aproape desăvârşită tehnic înainte de venirea lui în echipă, Cahill a adus acele procente puţine (3-5%) dar INDISPENSABILE care fac diferenţa între un performer şi un campion. Înfrângerea Simonei de la AO 2018 arată că procesul nu este totuşi finalizat. Şi probabil nici ireversibil. Dar Cahill, de la Miami 2017 încoace, a pus-o pe Simona într-o situaţie unde portiţa de scăpare e doar în FAŢA ei, nu în SPATELE sau în LATERALUL ei! I-a stimulat curajul să-şi confrunte vulnerabilităţile. A convins-o să intre în teren şi să dicteze punctul. Da, nu are smash şi jocul pe tranziţie şi la fileu scârţâie rău, au fost situaţii când approach şi drive voleurile ei, forţa şi plasamentul mingii au rebăgat adversarele în joc în situaţii când ar fi putut lejer să le şteargă de pe teren. Dar serviciul a câştigat enorm în calitate, este într-o îmbunătăţire evidentă şi incontestabilă. Practic, serviciul în tenis este unica lovitură care nu depinde de adversar ci doar de soliditatea tehnică şi de limpezimea minţii tale. E cea mai relevantă şi precisă radiografie a ta ca jucător, îndeosebi dacă ai înălţime modestă.

Zilele astea am citit mai multe articole despre ce a fost la AO 2018 dar am reţinut de pe tennis.com o replică a lui Pete Hamill, care, fără a se referi explicit la Simona, descrie exact realitatea dură care stă în faţa oricărui sportiv de mare performanţă, ar fi bine să o învăţăm cât mai mulţi pe de rost:

„The true athlete teaches us that winning isn’t everything, but struggle is—the struggle to simply get up in the morning or to see hope through the minefields of despair... In life, defeat and victory are inseparable brothers.”

Şi nu pot să închei fără să aştern aici câteva versuri dintr-o melodie programatică a lui Sam Cooke, care, ca orice zicere inspirată de Divinitate (ok, ateii pot completa sursa pe linia punctată..........), îşi va găsi întotdeauna mai mulţi receptori... şi Simona este între ei:

There's been times that I thought
I couldn't last for long
But now I think I'm able to carry on
It's been a long, long time coming
But I know a change is gonna come