Ok, sa vorbim un pic de "mica frustrare" cu BH1, pe care chiar as intelege-o daca as privi si eu din acest unghi de vedere ingust pe care il propui: criteriul eficientei BH1 national pe plan international.

Dar ca sa analizam chestia asta trebuie sa largim un pic contextul.

Tenisul e un sport care, spre deosebire de altele (si ma refer aici mai ales la cele de contact, unde corpurile adversarilor intra in interactiune directa), a valorizat si a capitalizat indeosebi pe criterii de estetica, eleganta, corectitudine etc. Sintagma aia de "sportul alb" nu se refera doar la culoarea clasica a echipamentelor celor care se angajau in competitie. Tenisul nu se juca si (inca!) nu se joaca in mocirle sau in ringuri unde pe margine urla mitocanii. Iar fileul ne fereste (cu tot mai multa greutate, insa!) de ochi umflati, dinti scosi sau rani sangerande. Tenisul isi apara reduta si reputatia de joc complex, elegant, al oamenilor inteligenti, unde abilitatile fizice, talentul si taria morala se infrunta pana la ULTIMUL MILIMETRU AL TERENULUI DIN ULTIMUL PUNCT, SFIDAND TIMPUL!

Tenisul nu este show pentru prosti si grosolani. Nici nu te duci la un meci de tenis ca sa vezi joagare si siderurgie. In acceptiunea mea, tenisul este mai aproape de Arta decat de Cazna. Fara a desconsidera efortul unui fierar-betonist, cand ma relaxez vreau sa vad armonie, diversitate, estetica, eleganta. Sigur, daca m-as gandi doar la cifre, scoruri si statistici, punctul tau de vedere poate avea relevanta. Dar n-as vrea sa cazi in eroarea de a ne considera "esteti ai tenisului" care jubileaza doar la Arta, in detrimentul Muncii! Scopul in tenis nu e nici sa sacrifici spectacolul pentru eficienta si nici eficienta pentru spectacol ci, dimpotriva, SA CASTIGI JUCAND FRUMOS!

Si asa am ajuns la backhand. Exista o opinie aproape unanima in randul specialistilor ca cea mai frumoasa, dificil de executat si complexa biomecanic lovitura din tenis este backhandul lui Wawrinka. Cine nu a pus mana vreodata pe o racheta sau a jucat doar la un nivel excesiv de plezirist nu va putea in veci sa inteleaga ce CANTITATE ENORMA DE TALENT SI MUNCA este inmagazinata in aceasta lovitura.

Candva vorbeam cu un antrenor batran, prin mana caruia trecusera niste zeci de generatii. Imi spunea: "arunc o racheta jos, in fata copilului, si ma uit sa vad cum pune mana pe ea ca sa o ridice. Aia ii va fi priza de la care incep sa lucrez cu el. De acolo, din primele 20-30 de secunde, imi dau si seama daca are chemare pentru sportul asta sau nu". Acum vreo 10-12 ani vorbeam cu alt antrenor, romanas de-al nostru, despre BH1 si BH2. Imi zicea: "BH2 ti-l invata decent orice copil in 2 zile, un BH1 nu ti-l deprinde decat dupa 2 ani. Daca vrei rezultate rapid, uita de BH1, e bataie aiurea de cap. Chiar prost nu sunt!"

Si totusi:)))...

...colegul tau Khum ti-a semnalat un aspect interesant, sper ca l-ai contabilizat: 3 din primii 6 jucatori din ATP sunt BH1. Deasemenea, adaug: 3 din cei mai promitatori jucatori din Noul Val (Thiem, Shapovalov si Tsitsipas) sunt BH1. Oare de ce? Oamenii astia si cei din echipele lor nu vor ca jucatorii lor sa fie eficienti? Sa castige?

Da, BH1 e complicat, cum zice si Kahn Flo, trebuie sa faci doi pasi in plus (unul la dus, altul la intors), te mai trezesti uneori si cu spatele la fileu si nici macar nu-ti mai vezi adversarul, da, e nasol! BH2 e cool, stai cam tot timpul paralel cu fileul, lovesti prioritar din open stance, ai vedere de ansamblu, plus ca ai aportul in lovitura al mainii nedominante. Dar stai cocarjat, cu cutia toracica strivita intre brate, cu o respiratie prizoniera, icnind si zvacnind ca un disperat. Iar fuga la fileu si loviturile de acolo ale unui posesor de BH2 mi se par (cu exceptia lui Rafa!) unele dintre cele mai ridicole, anormale si inestetice chestii din tenis.

De un bh1 competent poti INCEPE sa vorbesti abia cand parametrii fizici (inaltime, lungimea segmentelor, deschiderea toracelui, core muscles, pozitionarea centrului de greutate etc) s-au stabilizat. Mai trebuie apoi sa astepti ca si mentalul, cu tot ce inseamna el (sange rece, evaluarea rapida a contextului si optiunilor etc) sa te prinda din urma. In ziua de azi putini parinti, putini antrenori si, mai ales, PUTINI SPONSORI, au intelepciunea si rabdarea sa astepte ca tanarul jucator sa evolueze armonios spre a-si atinge dezideratele si nivelul de performanta de care este realmente capabil. Adica, pe scurt: ca sa transformi MUNCA in ARTA. De aia piramidele sunt construite asa cum sunt: cu o baza imensa de stahanovisti cenusii si pleziristi care ‘ard’ meteoric si doar cu 1-2-3 Personalitati la Varf, care prin competenta in regim de constanta, aduna cam tot ‘caimacul’ de pe tur, sunt venerati, invidiati si chiar injurati de cohortele de No Name.

Sigur, gusturile nu se discuta. De exemplu unul dintre cei 7 samurai care te-au onorat cu like este colegul si prietenul Andrej. El il detesta pur si simplu pe Federer. Ok, nu-i pot anula eu fandacsiile! E insa destul de trist ca nu poate sa inteleaga ca a-l categorisi pe Federer (cu ai lui 185cm) drept servobot este o tampenie fara margini, care il descalifica. Serviciul este cea mai complexa lovitura din tenis, unde trebuie sa te ocupi singur de toate secventele miscarii si unde trebuie sa generezi viteza maxima din viteza zero, inainte de toss. Nu toti sunt Isner, Karlovic, Anderson, Raonic etc. Da, daca lovesti de la h=3-3,5 m, ok, e un imens avantaj, practic pui mingea unde vrei tu. Dar la inaltimea unor Rafa, Fed sau Nole, acolo SERVA ESTE O ARTA! Iar a contesta asta e o impietate la adresa lor si o rusine la adresa ta! Deja la inaltimea unor Rochus, Schwartzmann, Simona, Cibulkova sau Davis eficienta servei tine de GENIALITATE!

Hai ca am ajuns si pe plaiurile mioritice si la ai "nostrii" ca brazii dar am obosit. Ma duc sa beau un Merlot, productie proprie, sa moara si Io_ un pic.

Te pup si te rog sa tii aproape;)...

Asadar si prin urmare reluam:):

Viziunea asupra eficientei unui tip sau altul de backhand depinde foarte mult de antrenorul-formator, cel din primii ani de juniorat. Din pacate, multi antrenori nici nu mai aleg sau discern. Asa cum au invatat ei, asa transmit mai departe. Calea batuta e cea mai simpla si cea mai scurta. Antrenorii adevarati cumpanesc insa cu mare atentie, analizeaza copilul din multe puncte de vedere. Anticipeaza, sunt vizionari. Mai ales ca munca cu un copil este un efort de Sisif. Antrenorul lucreaza cu enorm de multe necunoscute. Intre 6 si 14 ani (la baieti chiar mai mult) de multe ori ai senzatia ca cladesti pe nisip. Cand stabilizezi o lovitura, hop, copilul iti creste cu 5-6 cm si totul se schimba; biomecanica, deplasare etc (stiu copii care au crescut intr-un an si cu 15-17 cm, antrenorii erau disperati, nu stiau ce sa faca pentru ca sa nu se 'rupa' copilul, uneori au fost nevoiti sa devina dadaca pentru el, sa aiba grija de nutritie, de odihna etc. Nu mai vorbesc de volatilitatea psihica a unui copil in transformare. Antrenorii adevarati, dedicati, competenti, cei de grassroots, sunt flori EXTREM de rare. Si tocmai de aceea trebuie pretuiti ca atare, atunci cand dai peste vreun exponent al acestei specii pe cale de disparitie.

Ca sa revenim, optiunea pentru BH1 (sau BH2) depinde in covarsitoare masura de decizia deseori subiectiva a primului antrenor al copilului. Exista insa si situatii cand copilul tine mortis sa imite un jucator care i-a devenit idol. Daca copilul are personalitate puternica, parintii si antrenorul se vor conforma si vor cauta solutii de eficientizare. Asta e cazul fericit, cand antrenorul chiar stie cum se lucreaza cu un copil cu personalitate si care e dispus sa puna in valoare abilitatile si dorintele copilului si nu sa-i juguleze initiativa si motivatia incercand sa-l inghesuie pe copil in vreun tipar rigorist. Personal nu cunosc decat un singur caz de mare succes de antrenor-formator autoritar: Toni Nadal. Care pur si simplu, dupa o atenta analiza, l-a manufacturat pe Rafa in asa fel incat sa devina Terminatorul Perfect in lupta cu modelul de maxim succes din acea perioada a Erei Open (trecutul recent si viitorul proxim): dreptaci cu BH1 (Boris Becker, Stefan Edberg, Pete Sampras si Roger Federer). Calitatile necesare erau: anduranta, forta, viteza, mega-spin si un mental indarjit care frizeaza autismul. Punctul forte al lui Rafa (fh-ul mega-spin) trebuia sa vina pe partea punctului slab al adversarului (bh1, preponderent slice) iar bh-ul trebuia sa fie construit in asa fel incat sa contracareze decent lovitura forte (fh-ul plat, decisiv) a adversarului, care trebuia cumva sa cada in fata unei opozitii de metronom cu mingi lungi si tari.

Dar sa revin iarasi la BH1. Un alt motiv pentru a opta pentru aceasta lovitura este sa constati ca copilul are mana nedominanta pur si simplu "moarta"! Adica nu te poti in niciun fel folosi util de ea intr-o lovitura (sa nu uitam, Rafa este ambidextru, isi foloseste cu mare usurinta ambele maini!). Ne-am lamurit, cred, din 'episodul' anterior, ca BH1 presupune un simt al mingii deosebit, tu trebuind sa corelezi un joc de picioare desavarsit ('dansul' lui Federer care ii seduce pe multi) de un timing fara gres al loviturii, pe o traiectorie mult mai complicata si mai lunga a rachetei! Pe scurt, pentru BH1 iti trebuie MEGA-TALENT! La care - tristete maxima! - trebuie sa se adauge un VOLUM INSEMNAT DE MUNCA!

Si astfel am ajuns la durerea noastra principala, a romanilor. Sunt capabili masculii din Romania sa trudeasca cu dedicatie pentru a cizela in timp o lovitura atat de complicata? Dupa datele pe care le avem as zice ca nu. Insusi mediul in care cresc copiii la noi este unul demotivant, pentru ca efortul rutinier absolut necesar - si pe care nu-l poti evita! - se combina deseori cu incompententa, indiferenta si/sau mercantilismul antrenorului. Fetele au o 'rautate' care poate fi in timp pozitivata. Baietii sunt insa material slab, sorry ca trebuie sa spun asta! Ei cad mult mai repede prada tentatiilor si deviaza de la performanta. Modelele noastre de succes sunt 3: 1) Nastase, care a beneficiat de un talent urias intr-o era romantica, unde nu era nevoie sa pui atata osul la treaba; 2) Andrei Pavel, care provenea dintr-o familia instarita si care s-a 'exilat' in Germania ca sa scape de cloaca romaneasca si 3) Victor Hanescu, un copil cuminte si ascultator care a beneficiat de un antrenor la inceput de drum, entuziast si energic la vremea aceea, care a vrut sa demonstreze celorlalti ca il poate transforma in No1 romanesc si sa-l duca in top 30 ATP (si a demonstrat!).

Ce vreau sa subliniez este ca nu o lovitura (in cazul nostru BH1) este de vina pentru situatia aproape dramatica a tenisului masculin romanesc. Ci contextul in care se formeaza acesti copii, indeosebi modelele de 'succes' din jur pe care le vad si pe care le urmeaza si, nu in ultimul rand, COMPETENTA SI MORALITATEA ANTRENORILOR.

In conditiile de la noi, NIMIC nu ne garanteaza ca viitorii jucatori posesori de BH2 vor avea mai mult succes decat cei din prezent si din trecut, posesori de BH1!