40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 20 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
Io_ • 17-Feb-2018

Partea I

Pe strada plutoane de liceeni imbracati in niste chestii albastre, pareau a fi un soi de uniforme, marsaluiau si cintau. Cintau frumos, corul barbatesc are un ceva al lui. Si asa cum se cuvine unui cor serios nu se intelegeau cuvintele. Uneori parca distingeam chestii. Tara. onoare. pamint, viteaz. dusmani. Ma rog. Am iesit sa-i vad. Pai ii stiam pe citiva, erau prin anii 3-4 de liceu, pe la scoala profesionala, pe la scoala de soferi. Ce dracu or fi facind? A venit tata si mi-a spus de ceva pregatire a tineretului pentru apararea patriei, ca o sa cresc si o sa inteleg. Nu l-am intrebat de ce cei care comandau erau grasi, spalaciti, purtau pantofi uriti, aveau corpuri care erau departe de cele ale unor oameni care presupuneam eu ca trag cu armele pe cimp printre tancuri batindu-i pe cei rai. Pe unii ii vazusem prin oras parca in uniformele lor urite care stateau pe niste corpuri si mai urite. Si intotdeauna m-am intrebat la ce foloseste centura aia diagonala de pe burtile lor. Stiam ca se aduna la o crisma undeva pe linga gara si poate ca diagonala aia iti permitea accesul, na, minte de copil. Ma trimisese tata de citeva ori sa-i iau tigari si intrasem. Inauntru era ceata, mirosea urit a mahorca, a bautura proasta, a barbati cu igiena precara si toate astea pe o duhoare de ceva produs petrolier cu care se dadea pe dusumea. Se vorbea tare, rastit, stirb de sub chelii, cu urechea mea extrafina auzeam fie chestii despre femei fie despre meciul dintre echipele locale de fotbal. (Alta chestie pe care n-o intelegeam, membrii echipelor locale de fotbal erau muncitori, lacatusi, strungari, vopsitori, ce erau ei dar la lucru nu mergeau. In schimb aveau un statut de semizei prin crismele pe care le frecventau, mai toata lumea stia cum ii cheama si se intrecea in a le oferi de baut, asa incit daca vedeai pe strada un tinar oxidat exista o probabilitatea reala ca acela sa fie fotbalist.).

Trec anii, ma trezesc in Gara Timisoara avind in mina o valiza de lemn special comandata de tata pentru “eveniment”. Stai asa, de ce lemn cind eu am valiza mea? N-am primit vreo explicatie alta decit "traditie". Pai e proasta, tata. Lasa, mergi cu bine. Merg la frizerie si ma tund zero. Auzisem povesti, ca te tund ei, ca n-au cu ce, ca sa vezi c-o fi c-o pati. Nu, n-a fost asa, pentru colegii care nu s-au tuns a venit un frizer frizer care a tuns el ce par ramasese pe cei vreo 200 de studenti deocamdata cu numele. Aveam in valiza tigari pentru 2 saptamini, ceva snitele si nu mare lucru altceva. La locul de fumat seara imi cunosc pe citiva din colegi. Vine un ciine si ii dau ceva de mincare. (Catelul acela avea sa ma insoteasca atunci cind voi face garda indiferent de ora, vreme etc. Ba intr-o noapte la 3 cind am iesit din garda era atit de frig (am prins o iarna crunta in altfel un oras cu clima blinda) incit l-am luat cu mine si am dormit impreuna in patul meu. Citiva gujbeti au protestat, ca purici, ca e murdar insa s-au linistit apoi: cu citeva saptamini in urma il lovisem pe unul in stomac si intre picioare si le era teama. Am scos catelul afara abia la 6 cind urmau sa vina ofiterii si m-am culcat la loc. Ia mai da-va dracului cu armata voastra cu tot).

In a doua seara a venit un “veteran”. Un taran din Salaj, mic, stirb, “stiutor” si posesor al unor adevaruri definitive si stupide. Specia n-a murit si puiaza incontinuu dupa cum lesne se poate observa si citi in jur. Am facut tiris pe sub paturi, ne-am dezbracat la chibrit asa, ca de bun venit. Ziua avea grija de noi un locotenent tinar, om destept si placut, dupa prinz ne lua in primire zevzecul ala de "veteran". Ne incolona pentru masa, de-astea, venea pentru stingere si ne mai freca. Deja imi incoltise in minte sa-l prind undeva si sa-l fezandez pe tip. Incepea sa-mi incolteasca in cap ideea ca aici trebuie sa te impui prin forta si ca mintea o poti folosi ca arma numai si numai daca-ti creezi ocazia de a o folosi. Altfel poti balti in sosul ala cazon, e comod, ciocu' mic, barbia-n piept, mintea-n dulap, coloana vertebrala nu-ti trebuie, executi, te-mbeti si gata. O fi si asta o viata.

Instructie de front. Bunul ofiter: citi fumati? Ridicam miinile vreo 4-5. Bun, va garantez ca nu plecati de-aici fumatori. Intr-adevar, dupa fiecare zi de instructie (foarte interesanta, eram la o unitate de artilerie, urma sa invatam asta si ne invirteam pe linga masinariile alea, abia asteptam sa invat ce si cum la APR-ul unde urma sa “servesc patria” - ce-o mai fi insemnind si asta-. APR – aruncator de proiectile reactive, Katiusele, Orgile lui Stalin adica. 21 de tuburi de otel instalate pe un sasiu de camion, extrem de interesant) ne punea sa facem 3-4 ture de stadion (da, aveam stadion). Uneori alerga cu noi. N-aveam probleme, chiar pariasem in gluma cu ofiterul ca voi pleca fumator, puteam sa fug lejer si dublu fata de cit ne punea chiar daca ne cerea s-o facem cu armele pe noi. No, si? Cantonament 9 luni de zile, n-are cum sa-mi strice.

Intr-o seara mergem sa ne luam in primire armele, bineinteles ca 2-3 zevzeci incep sa le indrepte unii impotriva altora si sa faca gesturi pe care le-au vazut ei in filme. Mda, Subofiterul se rasteste la ei si ne face un mic instructaj. Lucurile incep sa se aseze, seara mergeam pe stadion, se juca fotbal, impreuna cu un coleg brasovean descoperim “traseul tactic”, niste scari care urca pe niste piloni de metal, de-acolo 3 poduri suspendate la vreo 15 m inaltime, de-acolo 3 tiroliene lungi de tot, peste 100 m la vreo 10-15 m deasupra unei mlastini. Facem cunostinta mai bine, el incepuse sa practice alpinism la un club din Brasov, facuse deja si Piatra Craiului si Piatra Mare si parte din Fagaras, treci aci, esti de-al meu (si tu, a zis). Aveam sa mergem impreuna in Padis dupa armata si sa zica: ba, astia nu-s munti, astea-s dealuri gaurite. Vii la mine la Brasov si povestim dupa aia. Ceea ce s-a si intimplat.

Trec vreo 3 saptamini intr-o seara vine bomba. Parte din Divizionul TR urmeaza sa fie mutat dincolo, peste gard, la unitatea de infanterie. A venit bunul locotenent si aproape cu lacrimi in ochi ne-a urat succes si si-a exprimat parerea de rau ca “ne ducem la aia”. Nu stiam noi ce inseamna asta insa aveam s-o aflam cu virf si indesat in urmatoarele 8 luni. Am plecat seara defilind prin fata intregii unitati ca sa mergem vreo 500m pina la stupizenia care urma sa ne inghita si sa ne manince vietile si pe care eu, cel putin, aveam sa o inteleg si sa-i exploatez slabiciunile mult mai tirziu.

Partea a II-a

Infanterie scrie mai nou pe mine. Ma rog, pifan, iepuras de cimp, de-astea. Ei, aici e altfel. Dincolo, la artilerie avusesem parte de oameni destepti (nu ca n-am intilnit si lombrozieni), aici din primul minut incepuse sa puta a prostie sleita. De la primul racnet venit din gura stirba a unui subofiter batrin si gras care ne-a “luat in primire”. Si eram cam 1600 de oameni in unitatea aia, cu tancuri, cu autotunuri, cu cercetare-diversiune, cu genisti si mai stie dracu ce, grosul fiind totusi trapasi de cimp. Zice ca asta e coloana vertebrala a armatei, ca pina nu pune bocancul “infanteru' ” n-ai cucerit nimic, poti sa arunci tu din cer chestii si sa distrugi tot, nu se pune. Trebuie neaparat sa-ti speli obielele in chiuveta cucerita, altfel nu conteaza. Trebuie sa violeze cineva pe-acolo si e mai greu dintr-un supersonic, asta e adevarat. Poate de-asta comandantii armatelor lumii ii da infanteria, naiba stie.

Iar vine unu', “veteran” sa ne “instruiasca”. Cum de l-au gasit si pe-asta tot asa, mic, stirb, prost si definitiv mie-mi scapa. Poate-i tin la rastel si-i scot cind le trebuie. Asta-i din Botosani. Si el aprinde chibritul dar mi-o ia inainte un coleg care din doi pasi ajunge linga el si aproape ca-si lipeste nasul fruntea lui cind ii spune:

- asculta, ba, p*lica, ia loc frumos pe bancuta si mucles. Vezi ca eu inca n-am depus juramintul si tu mai ai 6 luni de stat aici.

(Unii incepeam sa intelegem cum functioneaza treaba in institutia asta :))) ).

Colegul a ajuns un inginer foarte bun, e destept foc (era absolvent al celebrului la vremea aceea Liceu nr 2 din Cluj cu profil de informatica, raritate in Romania acelor ani) si are o cariera stralucita.

A doua zi vin ofiterii. Bietele creaturi. Ma uit la ei cu o oarecare curiozitate dar si cu putina teama. Nu prea seamana cu ce stiu eu, unu cu 3 stelute si cu moaca de prostu' satului (voi vedea in curind ca nu doar moaca) e seful companiei. I se spune “toa'le'major” si cind ride isi dezveleste o dantura proasta de la mama ei cu dintii minusculi sub o gingie rosie gigantica. Un prostalau ca la carte.

Subalterni 3 locotenenti. Unul, saracu' a terminat-o definitiv cu armata putin inaintea mea. A plecat din armata definitiv, inteleg ca a avut de platit o caruta de bani pentru liceul militar pe care-l urmase si apoi Scoala de Ofiteri pe care-o absolvise dar si-a bagat picioarele. Un altul avea o pronuntie cu totul remarcabila a cuvintelor limbii romane. Mi-e imposibil s-o descriu necum s-o scriu. Nu pot nici sa descriu hohotul de ris care m-a cuprins cind l-am auzit pentru prima oara. Am luat un culcat. Ok, e-n regula, macar zi-mi si de niste flotari sa-mi foloseasca la ceva. Era campionul diviziei sau armatei sau ceva la pingpong. Si al treilea, comandantul plutonului al carui ostas, era yours truly aci de fata. Frumusel altfel, subtirel, agil si cu mintea-n pioneze. Ceva nume de ucrainian (?), se termina in -liuc. Prea batrin, sa ai 32 de ani si sa fii doar locotenent? Ceva nu e in regula. Mda, se zvonea ca il impuscase pe unul sau ceva pe-acolo si ca facuse puscarie sau batalion disciplinar sau ce naiba fac astia. Da, reputatia il precedase. N-a fost zi sa plecam pe terenul de instructie (acelasi cu al artileristilor) fara masca pe figura. Nici sa ne intoarcem, for that matter. Colegii din celelalte plutoane n-au avut parte de chinul asta. Cind ploua se adaposteau pe unde puteau. Noi nu, stateam in ploaie in timp ce locotenentul statea jos in fata noastra la adapost. Nu va mirati ca in ziua in care am terminat armata l-am invitat cica la bere, la Vaporu' si l-am aruncat in Bega.

Spicuiri din lexicul ofiterilor companiei: cazmai (cazmale), mantai, rinoleuri sau rinoleumuri si evident monumentala mustrare al carei subiect am fost si eu: “am auzit ca aseara ati jucat bridge. Daca mai aud ca jucati bridge va iau mingea”. Sau: “mai, voi ati fost in concediu (de Sarbatori). V-ati spalat, ati mincat bine si mirositi a curve. Numai nevasta-mea mai miroase asa”. Avea sa urmeze o “instructie” de noapte, un f*tai mai corect spus, in care am alergat pe cimpul ala, era zapada si ger, cu mastile pe figura citeva ore pina la Timis. Era cit pe ce sa ne puna sa “fortam Timisul”, sa-l trecem adica, fetelor, fara barci, in plina iarna si transpirati de atita alergatura. Pina si mintea lui cea proasta a realizat ca e prea de tot asta si ca se poate lasa cu zguduiala asa incit ne-am intors de la Timis asaltind in valuri “dusmanul”, unguri, sarbi, americani, cine stie, culcat, salt inainte, adunarea la … Ca amanunt: cind ai masca pe moaca si inspiri, lentilele iti ingheata instantaneu. Cind expiri se aburesc. Intre cele doua procese cerute imperios de un organism care alearga cu mitraliera de companie in spate (yours truly, thank you) poate ca apuci sa vezi si tu ceva in intunericul ala alb printr-o zona de 1 cm patrat care se face mai clara pentru citeva zecimi de secunda. Asta nu inseamna cumva ca vezi vreun sant, vreo transee sau mai rau, vreun stilp. Asa ca le-am luat pe toate.

Primul arest l-am luat pentru ca l-am batut pe campionul militar local la pingpong, ofiterul. El saracu nu juca rau deloc dar nu-i mergea mintea si asta l-a costat. El in echipament, eu in bocanci si pantaloni de armata. Nu mi-a purtat pica niciodata, ba chiar m-a mai invitat si am mai jucat cu el apoi de citeva ori. A aflat a doua zi insa locotenentul “meu” care nicicum n-a putut sa proceseze informatia: soldat neinstruit bate un locotenent. Peste poate. 3 ore de arest. Perfect, locotenente, dorm de rup chiar pe tambalul vostru, e usor incomod dar dorm, numa' de-al dracului. (A propos, definitia mea a armatei: un loc unde nu ti-e niciodata bine, ori ti-e prea frig ori prea cald, esti intotdeauna nedormit si ti-e foame din momentul in care te-ai ridicat de la masa.).

Am inceput sa facem garzi cite-o saptamina: pe unitate (periculos, plin de ochi, mare grija cind fumezi, cintat 2 din 3, ore, cintat cit ma tinea gura Phoenix si imitat Tandarica in tablele foisorului, dupa aia cite-o romanta si lacrimi (A venit aseara mama), bun prilej de boscorodit la Cupidon, imi daduse papucii iubirea din liceu – privind retrospectiv Slava Cerului, Marire Tie!, multa minte-mi lipsea, pesemne neuronul functional inota intr-o balta cu testosteron superconcentrat – prin binoclu printre antenele Radio Timisoara puteam vedea caminul in care locuia) sau, mai bine, la Depozitul Garnizoanei, asta era la iesire spre Arad, azi e cartier rezidential pe-acolo. Ei, acolo era perfect, eram doar noi, 27 (LE 19) de soldati plus un ofiter. Dupa o vreme am ajuns eu loctiitorul ofiterului asa incit eram doar noi. Ziua mai veneau oameni, masini care incarcau, descarcau chestii, arme, munitie, ce tineau ei acolo dar dupa ora 15 eram doar noi de capul nostru. Si eram paziti de colegul care facea de garda la postul 1, poarta de intrare, coleg care se delecta urmarind traficul de pe soseaua Timisoara Arad aflat la 2-3 kilometri. Doar seara venea o masina care ne aducea marmitele cu mincare si apa. Intrai in garda asta pentru o saptamina, aveai in permanenta la tine doua incarcatoare pline, dormeam cu ele, nu ne desparteam in nici un moment de ele, asta era consemnul. Nu ne spalam decit pe dinti (unii), altceva nu exista, n-aveai cu ce si nici unde. Focul se facea intr-o soba de teracota care incalzea bine camera de 3x4 m in care erau vreo 12 paturi suprapuse. Combustibil? Bocanci dati la reforma umpluti cu brichete de carbuni ... Las la imaginatia oricui mirosul din dormitor. Care, a propos, n-avea nici ferestre si nici ventilatie.

Bon, catre vara am facut baie noaptea in piriiasul care traversa depozitul. Pe cimp la cam 1 km de postul doi de paza erau niste sere. Perfect. Legumele sint bune si sanatoase. Asa incit expeditiile nocturne afara din depozit (cica n-aveam voie, ihi, si eu am avut 10 la purtare, da, ultima oara printr-a sasea) la sere dupa rosii, castraveti si de-astea au devenit rutina. Ne era foame si cui nu-i place o rosie cu sare? Ma rog, s-a trezit o data paznicul si a venit sa vada dar s-a convins repede ca nu e locul lui acolo cind s-a vazut inconjurat de 4 tipi inarmati cu AKM-uri. Asa ca nu ne-a mai deranjat vreodata :)))

Aflase lumea ca schiez. Asa ca prin februarie parca, m-a chemat la Comandament Locotenent Colonelul care avea cumva in “grija” Batalionul TR. Un barbat mare, frumos, ingrijit si cam destept. Suspect. Mi-a ordonat sa merg la plutonierul x sa-mi dea echipament ca voi fi trimis sa reprezint nu stiu ce, unitatea, divizia, Armata a 3 a, habar n-am, la ceva campionate de schi. M-am dus si mi s-a inminat o pereche de schiuri de infanterie care facusera razboiul. Probabil Razboiul I Mondial. Erau doua doage de 2.20 m si niste bete din ceva, nu stiu ce. Ma rog, puteau fi si de mahon, teck sau orice altceva. Asa ca m-am dus fain frumos la Lt Colonel si i-am spus ca nu ma pot prezenta cu asa ceva, asa ca mi-a dat o permisie “de 4 zile cu foi de drum” ca sa aduc echipamentul meu. Draguuuut. Ajuns inapoi am primit ordin sa ma prezint la Predeal la concursul de schi. Ma rog, nu era mare lucru de capul meu, stiam sa schiez acceptabil, poate binisor, fie, insa urma sa concurez cu tipi de la Armata Brasov, de la Steaua, de pe la Ciuc, ceva vinatori de munte, vreo 2-3 chiar buni, despre unul umbla vorba ca e salvamontist. Oricum oameni din alta liga fata de mine. Asta-i situatia, am facut cite ceva pe-acolo, am schiat o saptamina, am urcat pina la Cabana Piatra Mare, apoi am urcat la Omu, am fost pina in Valea Rasnoavei, atmosfera era chiar misto. Cred ca eram cel mai tinar si neexperimentat dintre ei. N-am facut mare brinza, nu cred c-as fi putut, majoritatea erau mult mai buni decit mine, poate c-as fi scos o clasare in a doua treime, poate in prima jumatate. Poate. Bon, iesisem eu binisor la un mic concurs organizat intre noi dar am avut eu noroc si oricum cei buni n-au concurat. Din pacate mi s-a defectat o legatura si n-am putut termina. Am ajuns inapoi la Timisoara odihnit si cu un splendid bronz ciocolatiu pe fata si pe trunchi.

Prin ianuarie mi-am adus chitara. Cintam de seara cam dupa stingere in baie impreuna cu 3-4 colegi, unul stia un text, altul un cintec, mai era un coleg de prin Focsani care cinta la chitara si compunea bine, de la ei si impreuna cu ei am invatat The Sounds of Silence spre exemplu, cintat la 2 voci ca pe disc. De unde o fi aparut un casetofon cu muzicile alea nu stiu. Bon, intr-o seara a venit intempestiv toa'le'major si ne-a prins in flagrant. Ne turnase cineva. Ok, mi-a luat chitara si ne-a bagat la arest. Unde am cintat oleaca si apoi am dormit. Siiigur, a venit unu' sa ne puna sa “facem sector” pe la 3-4 dimineata. L-am si bagat in seama, da. Mai ca a dat in apoplexie cind a urlat 10 minute si nici unul dintre noi nu s-a ridicat de pe jos. S-a potolit abia cind T i-a spus: ok, si-o sa-mi faci ce daca nu ma ridic? Pe-asta n-a putut s-o proceseze :)))

Prin martie am fost convocati la Lent Colonelul ala ingirjit care ne-a spus ca vor incepe “activitati culturale” si ca noi vom reprezenta unitatea. A venit un ofiter de la Divizie sau de la Comandament sau asa, finut si destept, care ne-a luat si ne-a dus in centrul Timisoarei, acolo unde e Comandamentul Diviziei. Si restaurantul. Bun restaurant avea armata :)))

Era o sala de spectacole si pe scena aceea am inceput lucrul. Era un text scris de un pro cu niste scenete, ceva satira cazona, simpluta. Unul care intirzie la program, unul care trage-n balarii, unu' care are "suspiciuni casnice", chestii de-astea. In gasca aveam 3 studenti la teatru. Doi la actorie si unul la regie. Nu conteaza numele lor. Ne-am apucat serios de lucru, mergeam dimineata pe la 8 la sala si veneam inapoi doar ca sa dormim. Parca am lipsit o zi sau doua pentru ceva tragere. S-a lucrat nu gluma, modificare de texte, pe ce muzica le punem (era in sarcina mea insa toata lumea se baga cu folos la toate). Unele idei cadeau, altele au tinut, se facea hai, locotenentul cind a vazut ca sintem pusi pe treaba isi vedea de-ale lui, daca-l vedeam o data pe zi. Cineva a venit cu o idee splendida: in micile scenete care deja nu mai erau deloc anost-cazon-comunistoide sa imitam citeva ticuri verbale, intonatii, imprecatii chiar ale unora dintre ofiterii nostri. Zis si facut, dictie, intonatie, gestica, postura, toate alea ca la carte. Restul il modificasem, introdusesem un dans de final, toti cei 7 parca dansam si cintam, eu bineinteles cu chitara la git. Cred ca prin mai am prezentat programul pe scena aceea unor ofiteri si sotiilor lor la ceva spectacol cu poezii, coruri habar n-am ce. Noi am fost ultimii, ofiterul care stia ce-am facut ne facuse o zvonistica zdravana :))) A iesit ca la carte. Au curs felicitarile de zici ca eram pe covorul rosu. A urmat un chef monstru la restaurantul armatei, s-a cintat si s-a chefuit pina spre dimineata. Am dormit pe undeva pe-acolo, habar n-am, pe la Garnizoana pe undeva, vis a vis de restaurant. Pe la prinz am ajuns la unitate. A doua zi la apelul regimentului Comandantul ne-a scos in fata, a tinut un discurs, ma rog, ceva laudativ presupun si a dat ordin sa avem permisie “5 zile cu foi de drum”. Dragut. Cind m-am intors am fost chemat la Lent Colonel impreuna cu ceilalti. Ca am facut bine, ca sa vezi, nu mai faceti instructie, trebuie sa tineti un spectacol in unitate. Am facut unul pentru ofiterime si un altul intr-o sala mare pentru soldatime. Succese si alea. Intre timp adaugam texte, in unele locuri puteai sa strecori o sopirla, in altele nu. A venit concursul pe habar n-am, Divizie, Armata a 3 a, dracu stie. L-am cistigat fara probleme, textele erau acum mature, uneori improvizam pe ele, o data stiu ca a scornit G una de ne-am prapadit de ris acolo pe scena. Noroc ca am putut zdrangani ceva sa ne treaca.

Totusi, pe 30 iunie noi urma sa “liberam” (de unde dracu o fi aparut cuvintul asta oribil) si urma concursul intre armate. Ne-au chemat, ne-au rugat sa prezentam programul cindva, nu stiu in iulie sau in august, ca ne dau bilete la mare, ca fac, ca dreg. Le iesea si lor de-un FB (foarte bine) la ceva “evaluare culturala sau ce criterii vor fi avut ei pe-acolo. Eu am spus nu din prima. Toti am facut-o.