40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 17 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
echo • 17-Feb-2018

Bineinteles ca astazi, cind se gaseste hrana prepreparata si automatele de cafea livreaza destine de imprumut, sint foarte putini cei interesati de povesti din alte vremi, cind vinatorul acela din tarimul roz se nastea. Cert este ca a avut doi baieti, unul avea sa ajunga golan in Marsilia, apoi alchimist si vinzator de leacuri, celalalt - cavalerul alb.

Avea umor si rezistenta in turnire, era serios si harnic, colindase muntii si fusesese chiar in tara albastra, unde - in mod rusinos - fusese infrint doar o singura data de un taran schiop pe care il enervase. Invatase latina si stia bine ebraica, in cele timpuri armele nu puteau fi purtate fara certificatul de traducator, livrat in fiecare solstitiu de toamna de corbul care se credea vultur. Nu ii placeau corbii - si nici cei care se credeau altceva - si fusese o adevarata proba de tarie mentala sa treaca testul. Dar il trecuse.

Istoria mai consemneaza peripetiile din tara like-urilor roz, cea mai stranie si imaginara si rafinata bucatarie era acolo. Erau si biblioteci. Uneori iarna ningea cu vorbe de spirit. Dar sa ne intoarcem la oile noastre, cetitorii nu mai au rabdare si trebuie sa fim concisi si clari, cimiliturile si sibilinicul paradox al cheliosului nu mai sint prizabile. Se zvoneste chiar ca posesorii de pipe vor fi taxati de fiscul (nu discul) din tarimul roz. Si singura ocupatie serioasa nu poate fi alta decit sa stringem semnaturi pentru a impiedica o astfel de nenorocire.

Umblind peste tot, cavalerul alb devenise sensibil la intuneric. Simtea ca isi poate pierde sufletul - acest "detaliu" care, ca si apendicele, face parte din preistoria rozului, cind rosul si albul erau de sine statatoare. Il deranja orice forma de intuneric si ajunsese sa se inconjoare de oglinzi pentru a face fata. Uneori, nehidratat, credea ca exista niste spiridusi intunecati care il vineaza si a caror tinta in viata este sa dea foc altarului din tarimul roz. Isi gasise misiunea - credea.

Nu mai stim cum se numea vraciul care l-a vindecat. Cert este ca intr-o zi de iarna, fix la orele 12:34 cind Arcturus trece prin constelatia Ghimpului, o raza de lumina violeta i-a strafulgerat lancea, s-a speriat si a cazut. Faptele de vitejie care au urmat s-au pierdut in negura tarimului roz, astazi noi sintem prea mici - de zile si de noblete - pentru a putea sa ne mai amintim.