40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 16 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
Novak • 14-Apr-2018

Corneliu Coposu a fost mare. La propriu. Aproape in orice circumstanta publica era vizibil. Fost sportiv de performanta, Coposu, trecut de 75 de ani in 1990, era inca atletic, postura era semeata, isi ducea varsta si suferintele cu demnitate. Coposu era printre extrem de putinii politicieni post-decembristi care stia politica din alta parte decat de la Stefan Gheorghiu. Si cand spun “stia politica” ma refer la actul de organizare si conducere a unei formatiuni politice si, ulterior, a unei aliante extrem de complexe, CDR.

Vorbitor fluent, comunicator clar, bun catalizator al publicului, Coposu s-a lovit si el, ca si Ion Ratiu, de zidul mentalitatii publicului romanesc. A construit insa, dibaci, un public care a reusit sa vina in 1996 si sa produca prima schimbare democratica de putere din Romania. Artizanul ei, desi nu a apucat sa-si vada visul, Corneliu Coposu.

Coposu a avut in general un discurs transant, pe alocuri radical, atunci cand se adresa publicului. Nu doarea un captatio de salon, nu avea timp. Voia sa lase in urma ceva, rapid. Corneliu Coposu a introdus in politica romaneasca doua chestiuni extrem de importante, una mai putin cunoscuta pana recent cand a aparut ca o rabufnire de Teleorman (explic imediat) si a doua care a ramas aproape singulara pana astazi. Coposu credea in conceptul de “deep state” (ceea ce anumiti domni blameaza astazi sub numele de “stat paralel”) si de comunicare interna in cadrul organizatiei politice. Poate nu va vine sa credeti, dar comunicarea interna in politica noastra este doar “informare interna”. Leadership-ul partidelor noastre isi “informeaza” membrii, adeptii, liderii regionali, despre deciziile de la centru. Coposu le “comumica” dupa regulile cele mai sofisticate din corporatiile de astazi. Explica deciziile, prezenta caracterul ideologic al deciziilor sau, in contextul pestrit al aliantei CDR, explica taranistilor compromisurile pe care trebuiau sa le accepte. Paradoxal, acest aspect scoala predat de Coposu a dus la distrugerea PNTCD deoarece acceptand senini interferentele duzinei de organizatii din CDR s-au depersonalizat si nimeni nu a ramas sa duca eleganta si tehnica politica desavarsita a lui Coposu, mai departe.

Despre “deep state” acum. Corneliu Coposu invatase politica inca din anii 30. Prigonit de Carol al II-lea, el invatase ca statul trebuie sa aiba o guvernanta elitista pentru a functiona in parametri normali si a evita totalitarismul. In anii care au urmat a lucrat alaturi de Maniu si alti fruntasi taranisti la un concept care sa garanteze ca o elita de oameni pregatiti, patrioti si crestini (era parte din ideologia sa) sunt gata sa se ocupe de tara si sa o pazeasca de derapaje. Conceptul avea sa fie dezvoltat in paralel in tarile occidentale dupa WW2, vezi think tank-ul politic, cvasi-secret Bilderberg. Atunci cand a creat CDR (intelegand ca nu poate exista alternativa viabila la FSN si urmasii sai decat o opozitie unita) a promovat in interiorul aliantei un grup restrans dintre cei mai pregatiti membri din toate formatiunile care ar fi trebui sa coordoneze apoi, pe competente, activitatea guvernamentala. Acest organism il visa ca un viitor “deep state” in stare sa dirijeze din umbra marile miscari ale guvernantei din Romania si sa ramana semi-dicreti pentru a nu putea fi compromisi de exercitiul public. Spunea Coposu, acest organism ar fi trebui sa lupte impotriva securistilor care formasera deja un puternic “deep-state” care se instalase la butoane imediat dupa 22 Decembrie. Coposu cunoscuse bine securitatea, nu doar dupa anii grei de inchisoare dar mai ales dupa lunga supraveghere la care a fost supus.

In demersul sau de comunicare publica Coposu capta usor atentia, vorbea tare, clar si enunta des principii. Nu se sfia sa-si atace adversarii politici folosind cuvinte dure, criminali, tradatori, incompetenti. Dupa esecul lui Ion Ratiu din 1990 (nu pierderea alegerilor era esecul, nu are nimeni naiv, ci scorul extrem de mic al sau si al PNTCD), Coposu a inteles ca are nevoie de o personalitate prizabila de catre mai multe paturi. Un fost dizident din diaspora precum Ratiu nu prindea, nu putea lua din publicul, desi incoerent politic, inca tributar vechii orinduiri. De asemenea avea nevoie de un persoaj pe care sa il vanda si aliatilor din CDR. Asa a aparut Emil Constantinescu. Doi politicieni au fost pregatiti atent in laboratoarele de partid in acei ani, Constantinescu si Nastase. Ambii au ajuns in top dar ambii au esuat, din motive diferite insa. Toate la timpul lor.

Coposu nu a urmarit sa-si faca propria imagine. Nu-l interesa, de aceea reusea sa fie cel mai credibil lider al opozitiei democrate. De aceea ethosul sau a fost autentic. Cunostea in amanunt politica si era greu sa fie combatut in discutii directe. Isi domina propriul auditoriu care il respecta neconditionat. De aceea a reusit sa-l livreze usor pe Emil Constantinescu.

Desi a fost un discipol bun a lui Maniu, Coposu nu a avut discipoli dupa 1990. A avut doar adepti. Asta nu l-a intregit din pacate ca lider. Cat timp a condus a fost eficace, a unit, a creat mesajul opozitiei democrate, a creat candidatul ideal. Disparitia lui a adus insa haos, in primul rand pe leadership si apoi pe comunicare. S-a dovedit ca mesajul CDR era mesajul lui Coposu. Loviturile catre FSN, FDSN, PDSR erau loviturile lui.

In momentul in care, la 1 Decembrie 1990 a tinut sa-si termine discursul in fata unei multimi mai mult decat ostila, cu demnitate, cu un glas ferm, netulburat, fara sa-si manifeste vreo repulsie, inconjurat de “clica FSN” care ranjea de-a dreptul, s-a nascut ceea ce a devenit brandul sau personal, SENIORUL. Nu doar varsta si statura il recomandau drept senior, ci mai ales postura si discursul. Argumentatia lui fara cusur. Ideologia lui de la care nu abdica atunci cand vorbea. Deciziile sale ferme.

Seniorul, ramane cel mai mare comunicator catre publicul sau din epoca post-decembrista. A fost singurul care a luat-o de jos, de la 2-300.000 de adepti pe care i-a pastrat si a tot adaugat pana si dupa moartea sa. Apoi au avut grija altii sa ruineze aceasta uriasa zestre. Un singur alt politician de la noi a luat acelasi drum cu singura diferenta ca si-a abandonat partial auditoriul preferand sa-si schimbe discursul dupa interesul de moment. Traian Basescu.

Prin coerenta, stabilitatea si ideologiea mesajului sau Seniorul Coposu este obiectul de studiu de neocolit pentru stiintele politice.