40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 20 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
Novak • 03-May-2018

Ultimul episod din “Zorii democratiei” ii este dedicat lui Emil Constantinescu. Aparut pe scena publica odata cu revoltele studentesti impotriva noii conduceri post decembriste, Constantinescu a adus in discursul public idea de ”civivsm ", de angajare civica in lupta pentru libertate, democratie si impotriva coruptiei. A fost primul care a insistat pe tema coruptiei. Elitist, dar in mai mica masura decat Ratiu, Constantinescu avea un discurs adesea formal, amabil. Nu avea radicalismul lui Coposu atunci cand ataca adversarii, nici nu pronunta atat de apasat principii precum Ratiu. Era insa mai captivant. Pe asta s-a bazat Seniorul cand l-a ales pentru a deveni adversarul lui Ion Iliescu. Propus in politica de Alianta Civica, Constantinescu nu a inceput prin a fi lider. Discursul lui nu « comanda » ci mai degraba « constata ». Declama ferm, isi construia discursul urmand cuvinte cheie clare (lupta, libertate, hotie, bunastare) pe care apoi le dezvolta in ceea ce a fost una din cele mai rotunde, pline exprimari publice. Constantinescu avea si calitatea de a sti sa curteze posibili aliati sau macar sa nu enerveze adversari neimportanti. Este absolut interesant de urmarit traseul campaniei din 1996 cand ii era clar ca Petre Roman si mai ales votantii sai il vor ajuta, cum a baleat frumos prin discursuri tinandu-l aproape. Asta in ciuda unei adversitati a CDR (in special a PNTCD) impotriva urmasului direct al FSN si, pana la urma, a unuia dintre responsabilii Mineriadei din 1990. Constantinescu a reusit sa nu ii demotiveze pe ai sai dar sa fie si benevolent cu viitori aliati. Acest mariaj avea sa fie destul de incomod si sa-i strice si planurile pentru a cariera prolifica.

Emil Constantinescu avea bucati mari de discurs, in special dupa alegerea sa ca Presedinte, fara un continut clar. Nevoit sa faca multe piruete, el a ales o cale ultra diplomatica, fara ecou in tumultul politic al vremii. Lupta pentru putere din jurul sau l-a depasit. Odata cu alegerea in functia de Presedinte a ales irevocabil eleganta. In discurs punea mult patos si miza pe un etos bine studiat. Alegerea cuvintelor (pentru care limba germana ofera un concept separat si frumos « die wortwahl ») era dintr-o zona frecventabila de mase dar invechita. Se adresa mereu « dragi compatrioti » ceea ce era clar un opus vadit a « concetatenilor » lui Iliescu, desi era des folosit si de Constantinescu. Extrem de corect politic, aici am putea spune ca a fost vizionar, precedand apogeul political-correctness-ului, Constantinescu isi propunea sa fie acceptat si acceptabil de catre toata lumea. Asemanarea cu Cuza, mai in gluma, mai in serios, neasumata public niciodata era totusi vizibila la modul in care isi dorea anvergura. Constantinescu devenea incet, incet un actor. Influentat si de Ion Caramitru care il sfatuia, era foarte atent la iesirile publice. Postura era studiata, poate ca este si astazi singurul om politic de varf cu o postura impecabila. Limbajul trupului in politica de varf este foarte important iar consilierii marilor politicieni fac eforturi mari pentru a regla si realiza postura perfecta pentru sefii lor. Andrei Plesu, Ministru de Externe in acel moment, remarca acest aspect in timpul intalnirii istorice de la Casa Alba dintre Constantinescu si Clinton. Clinton era si el un tip care impunea prin postura, iar Plesu a spus ca rar a vazut ca presidintele american sa aiba un interlocutor de un calibru similar din acest punct de vedere. Discursul lui Emil Constantinescu in fata Congresului American vine in completarea observatiei de mai devreme. Un moment deosebit in politica externa a Romaniei, Presedintele Romaniei aplaudat la scena deschisa in Congresul SUA, nu doar la intrarea si iesirea sa ci si in timpul discursului, evident, magulitor dar nu indecent de magulitor la adresa SUA. Pomenirea rolului generalului George Pomutz, de origine romana, in cadrul obtinerii provinciei Alaska a avut un impact scontat, un gest de mandrie nationala dar si o inteligenta conotatie a bunei chimii dintre americani si romani. Ajutat in acel veritabil road-show politic in SUA de doi oameni deosebiti, Anrei Plesu si Zoe Petre, Emil Constantinescu a avut o prestatie remarcabila. Vorbesc despre prestatia publica, despre discurs, despre elementele de comunicare si retorica politica. Nu comentez rezultatele si semiesecul accederii in NATO, dupa cum se stie Romania fiind invitata in valul 2 si primind in compensare un discurs al lui Clinton in Bucuresti incheiat eclatant cu indemnul « stay the course, stay the course and the future is yours ».

Emil Constantinescu a ratat, din pacate, zona de leadership. Desi a avut acest discurs elegant, coerent, cu un logos mai mult decat decent, bine documentat in general, relatia cu CDR, cu coalitia de guvernare a fost dificila. Fara fermitatea si viziunea organizatorica a lui Corneliu Coposu, Constantinescu nu a rezistat tiradei de compromisuri politice. Apostaza sa politica din iulie 2000 a fost privita ca un esec. Din punct de vedere al comunicarii eu o consider o reusita. In acel discurs Constantinescu a admis ca oamenii nu au dus-o mai bine. Ceea ce raportat la zilele noastre e « wow ». Tot acolo s-a distantat de actul guvernamental pe pana in 1999 si s-a axat pe sustinerea reformelor guvernului Isarescu (care dupa parerea mea l-a tradat si i-a tradat si cauza atunci cand a anuntat ca va candida) care erau vitale pentru Romania. A aratat si a demonstrat un sacrificiu politic real. Culmea e ca cercetarile sociologice aratau ca o posibila candidatura i-ar fi adus locul 2 cu sanse sa recastige fotoliul de la Cotroceni. A transmis mesajul clar, asupra caruia nu a mai revenit vreodata, ca se va dedica doar activitatilor civice pentru sustinerea drepturilor si libertatilor omului. A avut in acest sens si o activitate internationala dupa incheierea mandatului. A mai aratat apoi ca in Romania s-a format un grup infractional, profund infiltrat in institutiile statului, care savarsea constante acte de coruptie. A mai spus si ca sistemul « a se traduce deep-state-ul » l-a invins. Nu e menit sa ajute pe cineva un asemenea discurs, dar pentru omul Emil Constantinescu el a insemnat enorm. A parasit politica in genunchi ca lider, dar cu fruntea sus ca discurs, ca prezenta publica.

Nu ezit sa-l dau exemplu pe Emil Constantinecu pentru acest cumul de calitati de comunicare si prestanta in politica : eleganta (inclusiv in exprimare), postura, claritate a speech-ului, echilibru.