Ploua de citeva zile, e vara, ia sa ma duc eu la Pietrile cu gind de citeva ture. Nu gasesc pe nimeni sa vina cu mine, nu-i nimic, gasesc eu acolo. Cabana Pietrile era o cabana proasta, bucatareasa gatea cel mult acceptabil portiile erau mici si preturile la mincare erau prea mari. Cazarea se facea intr-un soi de pavilion la 50m de cabana, in casute de lemn (foarte spatioase, 2-4 persoane) si la cort in fata lor. Aveam hamac la mine si daca nu gaseam cazare n-aveam decit sa-l intind intre doi brazi, sa pun o folie de plastic peste mine si noapte buna. Ca-n pestera la fel faceam. Dar imi gasesc o casuta goala si o iau. Mi-a placut dintotdeauna sa stau pe o prispa de-aia cind ploua. Si ploua marunt, tiriit, ca la urcare (ajungeai cumva in Ohaba de sub Piatra – tren, autostop – gaseai o masina, tractor, combina, taf pina-n Carnic – nu era cabana atunci, era ceva pentru muncitorii care lucrau la captarea Rau Barbat intre timp abandonata, captarea aia are un tunel de 27 de km si apele ajung haaat, pe sub toooot Retezatul pe sub Rezervatia Gemenele in Lacul de acumulare de pe Raul Mare!!! De-acolo urcai pe jos pina la Pietrile cale de-un ceas si ceva unde-ti puneai tabara sau inca pe-atit la, pe-atunci, Refugiul Gentiana.

Si stau o zi racoroasa si umeda, ploua asa, mocaneste, zicea tata “nici n-o tine, nici n-o lasa”, a doua zi zic ca daca nu toarna cu galeata voi urca. Aveam in gind unul dintre traseele mele favorite (uite ca pina azi nu l-am facut iarna, f...-i) adica: Pietrile, costis spre Est, Taul dintre Brazi, splendidul Lac Galesu, urcarea in Creasta, o tura scurta spre Nord pentru a urca pe Varfu Mare, revenire la rucsac si spre Sud, toata creasta aia de deasupra Vaii Rele pentru urcat pe Papusa si Peleaga, admirat pe-acolo si apoi in functie de vreme si de dispozitie ori coborit la Lacul Pietrile ori la Cabana Pietrile prin Valea Rea ori continuarea pe creasta matematica cu facut Bucura II, Bucura I si coborit pe Lolaia. Simplu, frumos, accesibil pe cam orice vreme, granitul ala nu aluneca chiar daca-i ud, tentant iarna insa mers in echipa puternica si cind te lasa zapada. Pentru iarna oricum planuiam sa rog un coleg din foarte puternica echipa Salvamont Lupeni sa ma duca, e zona lui.

Cum imi faceam eu rucsacul numai ce vine un adolescent la mine si-mi zice ca ar vrea si el pe traseu, ma roaga sa-l iau cu mine ca grupul cu care a urcat ramine la cabana. E echipat binisor, e amabil si-l iau cu mine. O luam prin padure spre Taul dintre Brazi, e inorat si ploua. Padurea pe ploaie are un ceva trist care imi place si imi impune. Ma rog, ce-mi place de fapt e cind incepe sa dea Soarele printre crengi si incepe sa scoata ceturi si sa irizeze raze printre crengi si printre tufe. Urcam prin ploaie mocaneasca la Lacul Galesu. Intotdeauna cind ajung acolo imi cade fata.cind il vad cum sta el mare si domol, el cu pastravii lui strajuit de peretii aia de granit inalti de +100m. Iarna trebuie ca e fabulos. Merseseram bine cu ceva vorba, era o zi grea, uda rau dar placuta. Incepem sa urcam pe la coada lacului spre Creasta – urci un grohotis si lespezi cit malu (urcarea e spre Est) si vad in dreapta un sir de momii ciobanesti, astea sint marcaje de trasee ciobanesti. De regula nu le urmez ca nu stiu unde duc dar de data asta zic eru in mintea mea cea proasta ca ma duc spre Caldarea Vaii Rele, in creasta careia eu tot trebuie sa ajung ori pe traseul turistic ori pe momii. Hai in sus. Ploua si urc pe o poteca ciobaneasca printre lespezi si la un moment dat niet momii, doar lespezi. Mi-e lene sa ma intorc, am facut ceva altitudine asa ca hai-nainte, stiu ca am in stinga (Est) creasta pe care trebui sa ajung, dau eu de vreo poteca, vreo momiie, un indicativ, ceva. Peste toata povestea se lasa asa, un nor cu ploicica lui cu tot, cit sa ma ude si sa nu vad la mai mult de 10m. Adica nu vad decit lespezi, lespezi si iar lespezi. Stiu ca trebuie s-o tin in sus dar e prea greu asa ca decid sa merg costis si sa urc cind oi da de-o vale, o creasta, ceva. Si merg, si merg, si merg si nu mai prea stiu unde sint, si desi am si urcat nici nu apare creasta aia o data. La un moment dat apare coborind fantomatic dintre nori un cineva imbracat intr-o pelerina albastra “grea”, sint pelerinele pe care le poarta “putarii/putzarii”, minerii care sapa in fundul putului si pelerina asta ii fereste de apa care vine de sus. Dau sa-l intreb de drum dar scoate un hohot de ris si-si vede de drum la vale fara sa scoata un cuvint. Misto. Elevul care-i cu mine se cam sperie, eu scap niste Dumnezei, draci si de-astea de ciuda pe mine, noroc ca peste citeva minute calc pe o lespeda mare care sta in echilibru. Asa ca ne dam in leagan, copilul de-o parte, eu de alta :))) Si asta in ploaie, pe ceata, nor, ce-o fi ala, n-am facut niciodata diferenta. Si dupa vreo 3 ore de sarit din lespede-n lespede iaca ce dau de-o creasta lata la vreo 10-15m. Vad vreo 50m in jur da' nu recunosc nimic si am la picioare un laculete de vreo 3 m in iarba. Draci, unde naiba am ajuns? E groasa, nu mai e de joaca, scot harta si busola si incerc sa-mi dau seama unde naiba sint. Am o caruta de impresii despre urcare insa sint sanse foarte mari ca majoritatea sa fie parazite si daca ma bazez pe ele voi lua o decizie gresita. Zic, hai pe creasta asta sa vedem unde duce, daca e cea corecta voi da de un marcaj, oricare marcaj(!) si macar stiu unde sint. Nu merg 5 minute si dau de … lespezi. Amnarele si cristosii si parastasii si, ma rog, le cobor pe toate in cel mai vulgar mod de care sint capabil. Dar nu prea mult sa nu sperii copilul care e cu mine, exact asta i-ar trebui, sa-si dea seama ca nu mai e de joaca. Si chiar nu mai e. Gata, stop joc. Ne oprim sa mincam, ne odihnim si vedem ma apoi, poate se ridica naibii norii, poate se opreste ploaia. Ti-ai gasit :))

Gata masa, hai in sus pe lespezi. Si urcam la lespezi de ne iese pe urechi si tot nu dam de creasta mult dorita. Ba lespezi la iarba prin care curg piriiase acum umflate de ploaie. Imi incolteste un gind sinistru: daca cumva am trecut de creasta si-am ajuns in Estul ei, in partea dinspre Strei am pus-o. E o zona impadurita pe care n-o cunosc deloc (m-am uitat pe harta, sint ceva drumuri forestiere mult sub noi si citeva cantoane silvice, o cabana de care eu nu am habar si e treaba de vreo 7 ore de mers. N-am nici un chef sa ajung intr-unul din satele alea de pe Valea Streiului, adica la drumul Hateg-Petrosani. Chiar nu!

Se face 3 dupa amiaza, ma-nfurii, scot iar busola si decretez. Gata, in jos pe iarba urmind apa. Gata cu lespezi, iarba si apa. Ce-o fi o fi. Iau in plin si in pas alert balti, lacuri, piraie, nimic, in jos pe apa. Dupa vreo 45' plan, iarba si-un bolovan mare. Da' mare, 15 lungime pe 5 inaltime singur in iarba aia. Pauza, ne bagam sub mica surplomba sa nu ne ploua, e o vatra de foc. Harta, busola, imi aprind un Carpati Fara si ne odihnim. Sintem uzi la picioare, la cap, hanoracele sint fleasca, pe rucsaci avem saci de plastic, avem acolo ceva schimburi uscate, apa si putina mincare. Hai ca nu-i rau. Mai vorbim noi oleaca si-mi cad ochii pe un piton. Pasti, Dumnezei, draci, laci, vircolaci, cine dracu m-a pus, sint la Bordu Tomii, pitonul ala e vechi rau, o fi fost batut pentru hamac cindva, ultima oara il vazusem folosit de un alpinist clujean acum 2 ani iarna sa se odihneasca in hamac cind am luat pauza sa mincam. Adica sint in Caldarea Pietrile exact pe traseul turistic, linga Lacul Pietrile si am 45' pina la Gentiana (era doar refugiu atunci, cladirea e aceeasi si azi) si de-acolo 1 ora si ceva pina la Cabana Pietrile. Insotitorul ma intreaba cind ajungem la cabana ca asta seara e Finala nu stiu carui campionat european sau mondial de fotbal si-ar vrea s-o vada. Ceea ce se si intimpla.

Am mers apoi cu partner vara pe cer senin incercind sa vedem unde mama dracului am robotit ratacind o zi intreaga fara sa ajung la creasta si nu ne-am dumirit. Tot ce pot avansa e ca am facut munca de Sisif parcurgind toate aglomerarile de lespezi de sub vf Galesu, apoi din Caldarile Vaii rele, apoi din Caldarea Pietrile. Daca continuam pe lespezi ajungeam undeva sub Coltii Pelegii!

Lespezi, dom'le, lespezi.