Cantonament de iarna. Cit ar fi muntele de frumos iarna daca esti in cantonament e greu. O sa tragi si o sa doara. Ca schiezi si ca mergi cu akja incarcata e ok, trebuie oricum sa stii s-o faci bine ca la concurs esti depunctat pina si daca ajunge zapada pe cel care e in ea - zapada care poate foarte bine sa fie cea a schiurilor tale - sau ca deschizi pirtie cu schiuri de pirtie printr-un zapadoi pina la briu sau ca altele, o sa doara si-o sa urli dupa aer, asta e sigur. E-adevarat ca vii jos cu senzatia ca ti se rup obiecte in miini. Prindem vreme splendida, noaptea frig de crapa pietrele ziua senin albastru, schiez de rup, trag de corp, fac baie in zapada dimineata si fac plaja ziua, imi fac atelierele, schiez in sort, maninc de sparg, ma bronzez si ma bucur de 2 saptamini de munte. Decit jos in zloata cenusie mai bine haladuiesc pe alb prin paduri si pe vai si pe creste. Ba chiar intr-o dupa amiza nu stiu cum se face ca pune un strat de doua palme de zapada pufoasa peste pirtia batuta si noaptea e luna plina de poti citi ziarul asa ca ies la schiat. Zapada e perfecta, brazii sint incarcati si totul luceste magnific. Sint putine lucruri mai misto in lumea asta ca schiatul plutind prin pulver la lumina Lunii si n-ai multe astfel de sanse intr-o viata de om.

Intr-o zi zice seful, Seful, Maestru in alpinism (exista un astfel de grad sportiv si nu erau multi sa-l aiba) “azi avem exercitiu”. Ok, eu sint pe pirtie, ma joc, am vazut intr-o carte de schi intitulata chiar asa, Ski, (Editura Sport Turism, cred, aceeasi colectie din care aveam Tenis scrisa de Nastase si de inca cineva) o tehnica numita Delfin, vreau s-o invat. Avea sa devina una dintre tehnicile mele favorite pentru schiurile cu canturi paralele, o folosesc si azi cu schiurile moderne cind am chef.

Avem parte si de o faza de cascadorii risului: era un taranoi mare si prost, aspirant, echipa lui il folosea la hamaleala ca era foarte puternic. Un imbecil care era sa moara de doua ori in fata mea si care inteleg ca mai apoi la Scoala de iarna de la Balea a fost cit pe ce sa fie dat afara. Ma rog. Era si-ala pe pirtie si il apuca un numar 2. Si zice ca-si da jos salopeta, o ingramadeste in fata intre schiuri deasupra claparilor, se cracaneaza asezindu-se in pozitia de functionare si produce. Ok, insa dobitocul nu-si da seama ca schiurile lui nu stateau orizontal ci in jos. Asa ca o iau la vale cu purtator cu tot si sa-l fi vazut pe prostalau coborind pirtia pe schiuri in curu' gol si haulind cerind ajutor, salopeta aglomerata in jurul claparilor nepermitindu-i prea multe miscari de oprire sau asa. S-a terminat prntr-o cazatura undeva mai jos in zapada nebatuta dar eu n-am vazut-o ca ma stricam de ris.

Vine seara, mincam, vine noaptea si zice seful “gata, exercitiu de salvare”. Tema: salvarea unui accidentat dintr-o cascada de gheata. Participanti: toti. Victima: M. Locul: Valea X situata la 20' de mers pe jos. Ok, hai. Nu stiam ca avea sa fie examenul pe care urma sa-l dam, partner si cu mine ca sa se convinga seful ca putem fi echipa de virf, cealalta fiind evident el cu partenerul lui. Asa ca o luam spre valea aia, o stiam dar n-o parcursesem iarna, e extrem de accidentata, o succesiune de saritori, de cascade prin padure virgina (nu umbla nici dracu pe-acolo), ne oprim in virful unei saritori de vreo 30m cu cascada inghetata care se prabuseste pe un perete de vreo 20m latime. Sub ea inca una dar nu ajungem la ea. Misto de tot.

Accidentatul infasurat in sacul de dormit si legat fedeles in si de akja (sa nu cumva sa se rastoarne akja si sa cada ca sintem buni de puscarie) va fi coborit de sus, noi il vom primi la vreo 20m sub, vom amenaja din corzi o traversare orizontala pentru noi si pentru el/akja, apoi il vom urca inapoi. Coarda partner si eu, observator G, ceilalti asigura de sus daca e nevoie, nu va fi, manevreaza corzi cind le cerem, trimit de sus echipament la nevoie. Booon, interesant.

E o noapte neagra, vad doar ce-mi lumineaza frontala si vad si frontalele celorlalti. Iau hamul, coltarii, pioletul si sculele pe mine, ma leg in coarda deja amarata de-un brad, arunc tigara si cobor. N-aveam sa mai fumez citeva ore. Observatorul e deja acolo, ne asteapta. Partner si cu mine avem de amenajat o regrupare destul de complicata pe combinatia aia de gheata/stinca, batut pitoane, montat lonje si asigurari, preluata akja din coarda de coborire si amarata, mai apoi facut un scripete pentru a o traversa pe perete, trebuie minte limpede pentru ca fiecare trebuie sa aiba asigurarile proprii (recomandat doua independente, macar piolet si piton), plus asigurarile pentru amarare si transportul akja cu accidentat cu tot – noroc ca M e usor, are vreo 65 de kile. Observatorul treaba lui cum se asigura si cum se deplaseaza, nu e deloc treaba noastra atita vreme cit nu ne incurca. De sus ne e coborita akja cu M. Am umblat mult impreuna, Apuseni, Retezat – el a gasit pe undeva o descriere a splendidei Vai a Mariei/Marii (n-are treaba cu marea, da?) si-a insistat s-o facem - , Muntele Oslea, am biscuit ceva prin Parang, Revelion la Podragu, e figura mare, un tip trist de fel dar intotdeauna bine dispus. Mi-a povestit mai apoi ca s-a bagat in sacul de dormit, s-a lasat legat fedeles in akja si a fost ok insa cind s-a vazut deasupra haului neputind sa faca ceva i-a pierit piuitul. Intr-adevar, n-a scos un sunet cit l-am manevrat pe peretele ala, dar ce-a fost la gura lui cind s-a vazut eliberat :))))) Oricum, cei de sus il coboara si eu il iau in primire, il asigur separat de mine, nu mi-a reusit prea frumos dar e in siguranta. Sta fix si e legat atit de bine incit nici miinile nu le poate scoate afara. Ma uit la el, e ok, are o privire speriata rau (firesc) si mai ca-mi vine sa-i ofer o tigara cit ii curat de zapada sacul de dormit si-i spun: oooo, lume noua, bine-ati venit pe la noi, va servim cu ceva? :))))

Ok, sa vad cum traversam chestia asta. Partner are de traversat vreo 10-15m orizontal gheata stinca, e bezna si nu prea-i iese. Nu e deloc in forma, se cam ciciie, nu-i ies nici macar pasii, zgirma cu coltarii aiurea si iroseste resurse, isi baga picioarele, vine inapoi si zice sa merg eu. Ma duc, am primii metri gheata, apoi stinca cheala apoi ceva stinca cu gheata si, imi pare la frontala, polei. Da, credeti sau nu, coltarii tin in polei. Dupa aia e gheata, pioletul imi prinde perfect, coltarii la fel si regrupez pe, minune!, am gasit un soi de platforma de vreo 40 cm cit sa stau comod. Foarte comod si pot si sa joc tontoroiul ca-mi cam ingheata picioarele in altfel excelentii bocanci Colorado care nu pentru asa ceva au fost ei facuti. Sparg gheata pe-acolo, ma tot chinui sa pitonez, nu-mi place cum suna ce bat, pitoane de gheata n-avem da' oricum nu prea stiu eu cu ele, doar de stinca dar nu “cinta” cind le bat asa ca trebuie sa abandonez locul. Descatar oleaca in jos si lateral vreun metru, doi, bat un “cui” si suna bine, mai bat doua pe care le solidizez cu o bucla si e ok, amarez, pun o pulie si fac un scripete, am asigurare proprie buna si zic ca-s gata. Acuma trebuie sa merg inapoi, sa scoatem akja din asigurare, sa punem un alt scripete, s-o punem in coarda asta cu scripeti si sa-l traversam pe M asigurind totul pe masura ce traversam. Akja trebuie sa aiba asigurare dubla in orice moment, daca cedeaza una sa tina cealalta si-atunci am de batut citeva pitoane fitiindu-ma ceva mai sus, apoi coborind la transportul ei intre pulii. Evident in tot timpul asta sintem o coarda dar fiecare dintre noi trebuie sa aiba asigurarile proprii, piolet, coltari si preferabil un piton, o coarda fixa, macar o bucla dupa un colt de stinca, o pana infipta intr-o fisura, ceva independent. Doar observatorul e boier, e asigurat de sus si nu face nimica doar se uita la noi, noi avem de tras, e frig, uneori manusile trebuie scoase pentru a face o bucla, un nod sau asa, trebuie atentie ca altfel iti iese un spagetti junction din toata treaba asta de nu mai descurci corzile decit cu greu si pierzi vremea atirnind pe-acolo. Nu, optiunea Gordiana nu exista. Si e frig ca dracu dar n-am timp sa-mi fie.

Gata, l-am traversat si asigurat pe M, partner se duce sa recupereze corzile si echiparea traversarii, acuma vine greul, trebuie sa urc pina sus, vreo 18m. E bezna, vad doar ce-mi da frontala asa ca fac o catarare in orb, ma duc intr-acolo si tine e ok, daca urc si nu tine merg 1-2 m mai la dreapta sau mai la stinga pe combinatia aia de gheata stinca. Imi place, sint in forma, muncesc cu placere, de jos sau din lateral se uita observatorul de-mi mai trinteste o frontala in ochi, de sus se mai iveste cite-o frontala curioasa. Ajung neasteptat de repede sus, leg coarda de un brad si strig gata. Partner leaga akja intr-un clopot de salvare, pune scripete si-l insoteste pe M pina e scos sus la orizontala tras de cei de sus. Iesirea lui partner e elementara, doar trebuie sa insoteasca akja si s-o tina departe de perete, sa urce pe blocatoare, sa dezechipeze si sa recupereze materialul. Observatorul treaba lui. Am reusit si am terminat cu bine, eu sint obosit si multumit de cum ne-a iesit, partner are un pui de febra, M ne boscorodeste si se descarca facind misto (chiar n-as fi vrut sa fiu in situatia lui), mergem incet spre cantonul unde sintem cazati si unde sintem asteptati cu mincare calda si cu ceai cu rom (nu exista bautura mai buna in situatia aia), sintem felicitati de sefu'. Pe masa pahare cu palinca, ciocnim dar sint rupt, prefer ceaiul, mi-a cam intrat si frigu-n oase. Cantonierul ne intreaba una alta si conchide ca sintem nebuni, macar sa fi facut asta ziua.

Spre uluiala noastra un coleg din echipa de sus, operator topo, un tip de nadejde, harnic si care nu se plingea niciodata, cuminte, modest si la locul lui, pocait – ceva Martorii lui Iehova sau asa - ia un pahar de palinca, ciocneste si zice: acuma m-o ierta Dumnezo dac-oi bea si eu un pahar ca tare frig si greu mi-o fost!

End of story.