Se-ntimpla ca in gasca vecina sa fie un cuplu misto, el inginer proiectant, frumos, destept de numa', intelegator cu prostii si culant-abraziv cu omoloagele lor si ea, totalmente maritata si complet incucumbata de el de daduse (si-asta) Transilvania pe Regatul asta neterminat, vorbaret si plin de praf pe imineii lui frantuziti. Mai copti ei doi asa si misto de tot, el cit un munte, solid si verde, ea nu mai avea piersicimea aia de juna ne-f..., astaaa, ne-asezata ci izul ala de capsuna inrourata gata sa fie culeasa, aia care-ti sare-n ochi din toata capsunimea imposetata si intocaita din jur. Si mai are ea si aerul ala pe care sa ti-l doresti in fapt de seara linga un pahar de sampanie si fragilitatea aia de fata cuminte (tu ti-o doresti asa, mai cvasi-cuminte, magarule, nu-i asa? :))) ) ghemuita pisiceste linga focul pe care-l ingrijesti berbant si mascul tu. Magarule, cu palinca ta cu tot! Nu o frumusete plasticoasa de tabloid bezmetic ci o absoluta incintare estetica femeia, nu o Barbie talimba si cerebral antierectila, ci mai spre-o Catherine Deneuve, asa. Bunaciuneeee! :))))
Normal ca in jurul cuplului astuia, mai bine zis in jurul exceptionalului mascul Alfa se-adunase un stol volubil si usor umanist, asa, un cird de 5-6 giste profesoroase si psihologhicoase, 2-3 inginere nechemate, toate astea cu insotitorii de la Biroul de Stare Civila definitiv capturati in perioade de abundenta ratacire hormonala. Nimic de spus despre ei, osteniti de rutine maritale esuinde in fotbal si politica globala, altfel telectuali tipii. Da. Si, asa, cum sa spun, cam ingineri. Ihi.

Bon, se-ntimpla un cancer si Masculul Alfa se curata. Repede, 8 luni si gata. Pacat, om foarte valoros dar asta e. Bunaciunea saraca numai nu se putea impaca, zilnic a facut carare prin asfalt catre cimitir pe orice vreme luni de zile dupa ce-i bagasera-n pamint omu' ei. Pina si fiul ei (sint putine persoane in lumea asta despre care sa spun eu ca le banuiesc a fi supradotate de nu suspecte de genialitate dar el e cu siguranta unul), masterand atunci, lucrind proiectare cot la cot cu tat-su inca din clasa a 9 a, plictisindu-se in vacante si tot la biroul lui taica-su mergind, angajat imediat ce a facut 18 ani de o firma americana mare, dar mare, si pe care tip se bat celelalte 3-4 competitoare, (sa nu uit sa adaug ca in aproape toata facultatea tipul si-a sustinut financiar prietenul student la medicina!) pina si el asadar o certa pe maica-sa: mama, tata s-a dus, gata, termina, mai rareste-o cu boceala.
Mai trece ceva vreme si in gasca rolul de Femela Alfa era cumva asteptat sa fie preluat de ea, biata bunaciune trista desi manager la o companie maricica (vreo 400 de angajati) neavind nicicum dorinta unei astfel de chestii sociale. A scapat pina la urma dar asta-i alta poveste.
Acuma, gasca iesea in weekenduri mai la vreo terasa, mai la vreun Moeciu si stolul astepta leadership. Treaba de care ea se achita fara mare tragere de inima. Evident ca partea feminina a stolului nu mai putea de grija vietii ei si-i cata insotitor prin metode de ele inventate, instapinite, masterizate si verificate, inmultite si mashterizate (de la Mashtera adica :))) ). Asa ca intr-o seara de simbata la terasa gastii apare invitat unu'. Unu' :)))). In coltu-alalalt al mesei. Unu' :))))
Cind ni l-a descris eu m-am tavalit de ris citeva minute de se holba crisma la mine si partea mea a buna a trebuit sa se retraga sa-si refaca machiajul. Functionar de Primarie, altfel, june fost tinar, usor coclit dar de perspectiva. Oblica perspectiva da' nu ma bag io-n chestii cu functionari ca-mi pierd buna dispozitie. Da' cum descria ea, bunaciunea, cum balea nimuricu-ala la ea de ma durea burta de-atita ris. Si cum a venit ala sa se prezinteeee, iar sa cad pe spateeee de mi s-a dus fata din nou sa-si refaca boiala de pe fata :))))
Booon, trece ceva vreme, bunaciunea incepe sa se recompuna pe dinauntru si-ntr-o dupa amiaza imi da telefon.
- Bunaciuneeeee, ce faci, bunaciuneeee?
- Bai, e groasa!
- Ce-ai, fata?
- Bai, voi stiti ca gasca asta a mea de nu se mai descompune odata inchiriaza in cite-un weekend cite-o vila/cabana pe undeva, da?
- No, si?
- Pai in weekendu-asta l-au invitat pe Functionar. Special pentru mine! Ce ma fac?
….. :))))

Urmeaza o pauza foarte lunga pina-mi trece mie risul.

- Fata, noi nu mergem nicaieri dar te rezolv eu, facem asa, mergi linistita, sezi numa' blinda si nu te trudi veci. Numa' sa ai net acolo.
- Am.
- Perfect, Skype sa fie!

Ce scriu acum e ce-mi scria ea prin Skype. In seara cu pricina in holul/sala de mese a pensiunii lumea, gasca inchiriatoare adica, vrabiile si barzoii cunoscuti, care infulecind la fleici in mijlocul naturii betonate agroturistic si branean, care dansindu-si slaninile (inclusiv pe mese!!! - ce e porcaria asta? In plus, fetele, chiar asa sa va aratati monturile e cel putin neelegant cind nu e dezgustator, zau, chiar daca a lucrat la labele voastre tot Lotul National de Pedichiura) si el. EL, Functionarul de perspectiva, cocostircul Asebuss baltind intr-o mare de speranta oniric-romantica cu privirile-i lacramoase pleostind dezesperant la bunaciune, bunaciune singura la laptop pe post de disk jockey. Exact cum ne fusese intelegerea. Vreo ora si ceva i-a lasat sa se desfasoare dansant si mai apoi urlator, chiuitor ele unele (deh, hora-n colbul bataturii ancestrale nu dispare ea cu salariul in Euro si unele tot continua sa strige “prrrrr”) si a tastat cu noi. Greu de descris haiul descrierilor ei in ce-l priveste pe Cocostircul Mba stind singur singurel doua mese mai incolo si privind-o umed. Apoi cum ne inteleseseram mi-am intrat eu in rol ca disk-jockey de la distanta prin Skype-ul bunaciunii. Adica asta-i link-ul de pe Youtube, play it girl! Acuma, gusturile mele muzicale, sint cele care sint, nu-i asa? :))))
I-am traznit pe-aia la inceput cu niste Dream Theater, Emerson Lake & Palmer si asa, am dat apoi cu King Crimson-uri si Gentle Giant-uri, cu jazz-uri de avantgarda, cu masuri combinate si Trilok Gurtu, Hovhaness si asa :)))) In tot timpul asta ea ne povestea/tasta ce se intimpla in “sala de dans” si noi ne spargeam de ris. Ba chiar bunaciunea era simpatica foc cu risul ei adamantin cind pornea pentru scurta vreme camera si o vedeam (nu o auzeam) implorindu-ne sa terminam ca nu mai poate de atita durere de burta de ris povestindu-ne cum ala, Functionarul inca isi nutrea doua mese mai incolo sperantele cu gesturi spre paharul trist si neciocnit devenite usor nesigure.
Na, ca orice lucru reusit trebuie sa se termine asa ca dupa putin timp bunaciunea ramasa singura cu cocletele ala a decretat ca nu mai poate si ca merge la culcare, nu inainte sa puna ferm berbantul la locul cuvenit in insectarul cu nevolnici.

Dupa treaba asta m-a sunat fiul ei, splendid barbat, carunt complet inca de pe la 20 de ani exact ca tat-su, altfel visul tuturor gagicilor aflate pe o raza extrem de mare (bai, si umbla niste bunaciuni dupa el de numa', e inca la vremea cind le schimba ca pe camasi) si m-a invitat la masa. Dar despre asta poate altadata. Bunaciunea m-a invitat apoi la cafea si mi-a facut cadou citeva carti bune.

End of story.