Exista pe vremuri un hostel sau camin de studenti, daca vreti. Care era gratis. Exista si acum, dar nu mai este ce a fost. Dimpotriva, are pretentii de hotel, cu camere de lux, pentru cei cu bani, numai ca, de multe ori, camerele de lux aratau chiar mai jenant decat cele gratis. Era doar ideea de a fi Hotel nu Hostel. E drept si cand era doar hostel proprietarii mai faceau si ei un ban din reclamele afisate pe geamurile si peretii hostelului, mai vindeau celor de la parter cate un ziar, o revista ceva, ba chiar si sosete, dar in general era gratis sa stai acolo.

Intr-o zis, proprietarul Hostelului / Hotelului i-a zis unui cuiva, sa ii zicem Neica Nimeni, ca este "marja de eroare". Ceea ce in definitv era dreptul lui, de propietar.

Asa ca Neica Nimeni s-a scarpinat in cap si si-a zis: "Bre, io oricum lucrez in contructii. Ia sa imi fac si eu o casa! Nu o sa fie chiar hotel, dar o sa fie misto si spatioasa! Cu camere pt toata lumea".
Si lumea (o anumita parte) a venit. S-a supus rapid la vot si cum sa se numeasca strada pe care se gaseste casa. Nu s-a cazut chiar la un acord deplin, asa ca ca strada a primit doua nume.

Terenul pe care a fost contruita casa nu este gratis. Trebuie platita o taxa la proprietarul terenului. Dar Neica Nimeni a zis ca NO Problem si ca nu percepe chirie de la locatari. Totusi, unul dintre ei, sa ii spunem UTRD s-a oferit rapid si plateste taxa respectiva (desi nu a mai trecut demult pe la casa respectiva. Desi, pt a respecta acuratetea planurilor de constructie, trebuie spus ca mai multi locatari s-au oferit sa plateasca taxa aferenta. Neica Nimeni a refuzat.

Totul era misto. Toata lumea se inghesuia in sufragerie, si desi era zgomot mult si uneori fum, atmosfera era chiar faina. Din cand in cand mai veneau si vecinii la cate o petrecere.

La un moment dat, lui Neica Nimeni i-a venit o idee. Si a zis: "Bre locatari, io va dau unora cheile de la casa. Ca poate plec, si vin hotii. Sa puteti sa le inchideti usa in nas." Si asa a aparut functia de Chelar (Chelar = Persoană care deținea cheile cămării sau pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. Dex online).

Problema este ca astfel unii dintre locatari au uitat cine sunt si au inceput sa se creada proprietari de drept si de fapt. Si au inceput sa comenteze una, alta. Ca de ce ala fumeaza tocmai acolo? Nu avem nevoie de fumurile lui! Afara cu el!"

Un altul a fost vazut in mod repetat ca aduce ziare cu el (ziarele lui sau ale altora!) si dintr-o manie ciudata incepe si amesteca paginile diferitelor ziare, asa ca era foarte greu de inteles care era stirea de fapt. A fost dat si el afara, de mai multe ori. Doar ca Chelarul cel Grozav il dadea afara pe usa si el intra pe geam. Pana s-a plictisit sa tot urce pervazul.

Apoi, in urma unei anonime strecurate pe sub usa sufrageriei, se sugera ca "fumatorul" sa fie reprimit. Pentru ca, nu-i asa, el fuma pipa scumpa si aerele emanate dadeau o nota de distinctie si ar fi putut si locatarii sa para intelectuali.

Pana la urma fumatorul nu a fost reprimit in sufragerie, dar Neica Nimeni a creat o anexa pentru fumatori. Privita la inceput cu interes, chiar si de nefumatori, anexa a esuat lamentabil. Ramasesera doar doi locatari, si nu se stie ce faceau ei doi acolo, dar cert este ca din incaperea respectiva emana un miros pestinential.

Dar asta a dat idei. Si uite asa, cineva a zis ca vrea o aripa separata, unde sa amenajeze o biblioteca. Unde sa poata discuta numai cu intelectuali fini. S-a uitat vorba lui Margaret Thatcher: "Puterea este la fel cu a fi o doamna. Daca trebuie sa o afirmi, NU esti!" Imi permit sa spun ca la fel sta si cu cultura!

Timpul a trecut, atmosfera din sufragerie nu mai era deloc ce a fost o data, unii chiar si-au luat valizele si au plecat, altii si le-au luat, au plecat, au venit inapoi, apoi iar au plecat, inca nu se stie cum si unde se vor stabili.

Apoi a aparut un chirias mai altfel. Care prin toate casele / hostelurile prin care a trecut, a sfarsit fie prin a fi dat afara, fie nimeni nu mai dorea sa stea in aceeasi camera cu el.
Totusi, extrem de ciudat, in Casa Nimanui a fost intampinat cu drag de vreo cateva persoane avand cheile de la intrare. Povestea e lunga, dar personajul e marunt. Nu merita mentionat. Doar atat ca altii cu cheile la ei il dadeau pe respectivul afara iar altii il bagau inapoi, astfel incat nici el nu mai stia, de ametit ce era, daca e afara sau e inauntru. In toata tevatura asta, usa de la intrare a inceput sa scartaie ingrozitor.

In sufragerie insa, lucrurile au inceput sa degenereze. Doi locatari, unul crezandu-se nu doar chelar ci de-a dreptul Proprietarul, si unul imbracat mai pestrit, au inceput sa se bata. Din nou. Nu se mai stie cine a dat primul, nici in trecut, nici acum, cert este insa ca si-au carat atat de multi pumni, incat nici unul nu mai arata bine. Desi Proprietarul credea ca arata ca Adonis si ca are muschii lui Arnold.

Apoi, cel care se credea Proprietarul locului, profitand ca are cheile de la intrare, l-a inchis pe cel imbracat pestrit pe afara.
Asa ca a fost momentul in care un alt chelar a cerut si el o incapere separata unde sa il poata gazdui pe pestrit.
Si unde Propietarul nu doar ca nu are cheile de la incaperea respectiva dar nici macar nu poate intra. Se tot uita pe fereastra, sa vada ce se intampla acolo. Desi incaperea este la o inlatime maricica, inchipuitul Proprietar nu are astfel de probleme, avand un scaunel in dotare. Scaunel care intre timp s-a facut tot mai mare si mai mare, ameninta sa umple tot spatiul din sufragerie.

Cert este ca de la atata tevatura Casa Nimanui a cam inceput sa se clatine. O sa mai fie vreodata toata lumea in sufragerie? Sau casa o sa se prabuseasca? Sunt intrebari al caror raspunsuri se pare ca nu intereseaza pe Nimeni.