Ne facuseram un obicei sa deschidem sezonul de vara pe o vale. Una de-aproape, la vreo 20 km de oras. Nu doar noi, se faceau citeva zeci de corturi la intrarea pe valea aia de 1 Mai. Azi vad ca sint persoane care stau acolo la cort toata vara. Bun, mintea romanului cea de pe urma. Noi n-aveam vreme de asa ceva, o stiam prea bine, poate-ncropeam 4-5 zile de relache, mai mergeam pe-acolo doar daca reusea vreunul sa forteze vreo strimtoare, vreun sifon, vreun izvor, poate sa urce in vreo pestera vreun perete in fata caruia altii, multi, se dadusera invinsi. Cel putin 5 dintre noi avem premiere/descoperiri de pesteri si de galerii noi pe valea aia, vad mai nou ca s-au facut descoperiri foarte importante privitoare la primele si cele mai vechi cunoscute (deocamdata) asezari de Cro Magnon (33 500 de ani) dar si asezari mixte Cro Magnon + Neanderthal din Europa si ca se studiaza azi cind vorbim. Nu e putin lucru!
Ne stringeam la vreo suta de speologi mai mult sau mai putin performanti: Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, Debrecen, Budapesta, nelipsitii polonezi, ceva DDR-isti, uneori cite-un vestic, basca turistii “normali”. Lu' Hanno Hofer venit cu niste timisoreni i s-a furat un set intreg de muzicute de blues dupa ce-am tras o cintare de pomina. Deh, s-au furat si bocanci din cort acolo, e un sat de pocaiti foarte aproape...

Imi iau enormul rucsac burdusit cu corzi, carabiniere, pitoane si multa vodka si-l duc la autogara. Ploua dar nu conta, stabiliseram ca vom pune corturile sub un portal de pestera si poate sa ploua pina-i vine acru, noi vom fi uscati. Siiiiiigur ca da … Ne dam jos din autobuz la vreo 5 km de respectivul portal si de-acolo hai, taica, tropa tropa, cosinus de alfa. Deja ningea si era frig. Asta-i situatia, unii erau deja acolo, chitara mi-o ambalasem in 2 saci de ingrasaminte chimice, astia erau grosi si tineau la frecat de stinci, si era legata bine de rucsac cu doua cordeline sa nu ma-ncurce cind am de trecut prin vale sau pe 2 brine micute deasupra apei. Nu c-as pati ceva daca pic in vale doar ca apa e rece ca dracu si afara s-a pus pe ninsoare. Fain. In anul urmator urmeaza sa fac plaja si sa ma catar in sort si adidasi exact acolo. Ca tot bat unii cimpii de schimbari climatice si-i trimit direct si fara menajamente spre parti ale mamelor lor proprii, unice si personale.

Bon, la intrarea in vale bivolite. Mie mi-e frica de de-astea, ma cunoaste toata comunitatea montana pentru asta si face misto, daca vad bivolite sau vaci imi cresc tensiunea, pulsul, kestii (creierul comanda organismului “lupta sau fugi” si eu urc pe primul stilp de telegraf, copac, stinca, ce-o fi, sub privirea talimb-rumegatoare a obiectelor temerilor mele cit se poate de reale pentru mine, temeri altfel complet stupide, ilogice si nefondate. Deh. Hai c-am dat de vorbit la alte rumegatoare numite indeobste psihologi, personaje care par:

1 - a vorbi incontinent si nefondat orice despre oricine, avind nevoie doar de vreun pretext oarecare,
2 - a furniza rumegusuri macerate intelectualizant pe orice tema si
3 - a se teme de absolut orice inventind motive mai mult sau mai putin plauzibile).

Intr-un final glorios ajung la pestera sub al carei portal generos (15 m latime pe vreo 8 inaltime) sint deja 3 corturi instalate. fatuci deja isi schimba toalele cu ceva mai moale, baietii sa holbeaza la ninsoarea din ce in ce mai deasa. Imi pun cortul si m-apuc cu partner sa vedem cum si mai ales din ce dracu aprindem focul. Se potrivise naibii cumva ca nimeni, dar absolut nimeni nu avea hirtie la el. Ma rog, afara de hirtia igienica dar aia-i sfinta si nu faci focul cu ea chiar daca e plin de frunze de brusturi in jur, de “hirtia curulina” nu te-atingi, sint chestii de intimitati regale, nenegociabile.

Toti aveam totul ambalat in pungi de plastic. Bine, bine dar ne trebuie foc, caldura, avem haine de uscat, seara fara foc e ca sexul fara fata, se poate dar nu se pune. Asa ca iesim in ninsoare la adunat de lemne, noi c-am vrut, altii ca i-am amenintat ca-i zburatacim acasa si n-au decit sa plinga pe linga fustele mamelor proprii. Fapt e ca se-aduna un maldar de crengi ude, lemne mai mult sau mai putin bune de foc, vatra e facuta de cine stie citi ani, perfect.

Totusi, cum aprindem toate astea? Pai unul era in anul 1 la Aeronave si naiba stie de ce avea cu el cursul de ceva, nu mai stiu, Tehnologia Materialelor al lu' Posea?, ceva de-a lui Dolfi Drimer?, oricum o carte groasa si zdravana, sa fi avut 500 de pagini, jumate uda ca picase-n apa. Asa ca negociem cu el :))) E om destept foc, a fost si-atunci, e si azi asa ca zice:

Bun, prefata nu-mi trebuie, asa ca rupe niste pagini. Nt, nu ne porneste focul, lemne ude, kestii;
Asta e, luati si primul capitol, asa ca rupe niste alte, habar n-am, 50 de pagini, jumate ude ca v-am zis ca picase in apa. Nu mai stiu daca a fost suficient capitolul 1 din respectiva carte sau ne-am dedat si la altele, pina la coada stiu ca am aprins focul ciine ciineste si ne-am pus pe gatit, mincat si chefuit.

Din noaptea aia stiu ca a ramas asa: partner cinta la tobe, asta fiind complet antitalent la muzica, toba mare fiind cizmele mele de cauciuc in care dadea cu o bita iar premierul fiind ceaunul meu de 5 litri in care dadea cu ciocanul de pitonat de mi-a ramasa ceaunul tot numa' gilme precum cinelele Zildjian Hand Hammered. Si partner e complet artimic. Complet. Daca danseaza zici ca face Carl Palmer beat cleste un solo de percutii. Da' se oxidase omu' si se credea Cozy Powell. Poate ca de-asta eu si cu aeronavistul ne-am dus citeva sute de metri mai departe in pestera si-am cintat pe doua voci The Sounds of Silence si Lucky Man? Cineva a inregistrat astea cu reverbul minunat al pesterii insa la citiva ani caseta s-a pierdut. I-as plati azi greutatea in aur.

A doua zi urma sa-mi vina mie pretena, ma rog, agatasem de vreo luna o bunaciune, bai, da' ce bunaciune! Mai era si frumoasa si cu 3-4 cm mai inalta ca mine, ce sa zic, o fi fost ceva de capul meu. Asa ca dimineata pe ninsoare (ce racoare, bah, ca era frig de numa') zic ca trebuie sa merg s-o intimpin pe bunaciune la intrarea in vale ca-s la mine acasa, galanton, sa nu se piarda fata sau sa mi-o sufle vreunu' :))) Realizez ca nu prea am toale de schimb, hainele cu care venisem erau inca ude, jilave, cele moi de dormit si de biscuit pe linga foc nu se punea problema dar aveam un sort, tricou si bocancii Colorado uzi cu care venisem. Asta e, eram perfect antrenat la frig asa incit nu era o problema, sortul, tricoul sa nu zic ca n-am ceva pe mine, casca in cap sa nu mi se ude parul si hai in jos. Pe vale, prin vale, prin apa pina la genunchi, nu conta, promisiunea unei bunaciuni la mine-n cort era o motivatie arhisuficienta :)). O iau in jos pe vale, intreb pe la corturile puse razlet dac-au vazut asa si-asa. Nope. Ajung la intrare unde-s multe corturi si o cunostinta imi spune ca a vazut-o pe D. urcind pe vale-n sus. Unde mama dracului a urcat, mai, ca dadeam de ea cind am coborit? Treaba imi e confirmata si de altii care ii dadusera tircoale respectivei bunaciuni dar fusesera respinsi. Chestii motivationale, nu te joci, infierbintat foc in fata victoriei asupra respectivilor pretendenti autodeclarati invinsi o iau pe vale-n sus. Si tot asa intreb si lumea-mi spune ca au trecut doua fete si un baiat. C. adica, baiatul, cel care trebuie sa-mi aduca bunaciunea in buna stare. Ajung in dreptul portalului taberei noastre situat cam la 15m deasupra talvegului (CG, nu te obosi, asta e nivelul vaii permanente, nimic altceva) si-mi zic, bah, n-or fi trecut astia in sus pina-n defileu? N-am gindit eu rau doar ca am gindit tirziu, fetele au gresit si n-au gasit urcarea direct din prima, s-au pierdut pe vale-n sus si tocmai atunci m-am gindit eu sa cobor dupa ele. Cind ele erau mai sus decit mine. Asa ca ajung pina la capatul defileului (acolo se sfirseste si traseul turistic, valea continua fenomenal cu cascade si lacuri insa trebuie echipament de escalada si cunostintele aferente), ma intorc, urc la cort si gasesc bunaciunea la foc zimbitoare si ghemuita torcind multumita la foc.

Evident abia atunci realizez ca mi-e frig, ca am mers totusi vreo 2 ore prin apa si prin ninsoare in sort si tricou ud si intru in cort sa iau pe mine bruma de haine uscate si moi (ceva trening galben, gros, moale, flausat, sosete uscate si cizmele de cauciuc cumva scapate intregi dupa ce fusesera maltratate percutionist de partner in noaptea trecuta.

Si cum femeile stiu ele sa faca cele mai placute surprize din lumea asta, in cort ma asteptau doua parazapezi din lina, verde (nuanta Nike-Halep de azi) cu negru, foarte frumoase si foarte, da foaaaarte calduroase, tricotate cu miinile ei de bunaciune! Si o caciula asortata! Sigur, parazapezile n-au fost bune de nimic pe munte insa gestul chiar a contat si mi-a tinut foarte de cald si mie (si ei) in urmatoarele zile si nopti, ajutindu-ma sa revin la starea mea initiala, aceea de “soba” cortului, adica tipul cu care se tragea la sorti sa se doarma in cort ca face cumva si e intotdeauna cald. Caciula o am si azi, n-am purtat-o de atunci si nici bunaciunea generatoare nu mai stiu pe unde e!