40= plucking pheasants since 2017
Audienţă: 24 useri online  •  În ultimele 24 de ore ne-au trecut pragul vizitatori unici
Short News
Io_ • 13-Aug-2018

Petrecusem doua zile in perete si eram rupti. Bate soarele-n calcarul ala alb si te seaca, te orbeste si te deshidrateaza. Luasem apa cu noi, stiam si un izvoras pe-acolo, pusesem o frunza si o sticla sa se-adune apa dar nu ne-ajunsese. Plus ca nu prea-ti vine sa te dai jos 100+ metri de pe stinca si sa mergi inca 15' dupa apa, o faci o data, de doua ori dar cam atit. De dormit dormisem pe o brina in hamac.

Terminam stinca aia, iesim sus spre uluiala unora care admirau haul de sub ei (n-am sa uit ochii fetitei care mi-a vazut casca alba si moaca neagra cind am scos capul exact acolo unde maica-sa n-o lasa sa se-apropie - foarte bine, doar 300m are stinca aia), facem rucsacii si hai la noi, cale de o ora de mers. Cind iesim din padure hait, bivolite. Multe, sa fi fost 300 de tot platoul ala. Sint animalele celor din satele de jos, le-aduc la pasunat peste vara. Smintina e foarte buna si pielea lor la fel, e foarte moale. Da' v-am mai zis io ca mi-e frica de de-astea. Frica, frica nu abureli.

Partner zice, bai, imi bag picioarele, ma bag printre ele, el cu hanoracul lui rosu. io zic neee, imi iau rucsacul in mina si merg pe la liziera padurii, la 50 de metri de ele. Ok, ne vedem peste 400 m la terminarea luminisului astuia. Si cum parcursesem eu jumate din ce aveam de ocolit numai ce vad in padure la nici 20m de mine 2 bivolite cu un pui. Pasteau, imi inchipui, doar nu mersesera la toaleta. Puls de fuga, tonus muscular cit casa, adrenalina cu galeata, las rucsacul linga un brad si glont pina-n virful lui. De frica am urcat atit de sus ca erau prea subtiri crengile si riscam sa pic naibii cu ele cu tot. Noroc ca-mi dau seama ca bivolitele nu urca-n virfurile brazilor urmarindu-ma pe mine in special si ma dau ceva mai jos :)))

Exact ce-mi doream acum cind ma dureau miniile, picioarele, umerii dupa efortul de doua zile, sa stau sa ma tin de crengi. Acuma, cum bivolitele nu vad ele prea bine nu stiau ele ce-i in brad, doar ca fosnea ceva. Adica io. Asa ca stateau la 3 metri de brad, pufneau pe nari si dadeau din copite. Trec vreo 10 minute, pentru mine foarte lungi. Partner, ghidus. Trecuse printre ele, se tolanise pe iarba si ma urmarea prin binoclu. N-ar fi fost asta neaparat rau dar facea misto prin statia radio. Ticalosu' :))) Si cum zicea el ce moale e iarba pe care sta si cum simte ca nu-l mai dor nici degetele nici bratele, mnezaii lui azi si miine, adica exact ce stia ca ma doare pe mine stind in bradul ala. No, dupa ceva vreme zice “te descurci tu, merg sa fac dus” si pleaca. Booon. No, cum dracu sa alung bivolitele alea de-acolo, mai ales ca turma aia in locul ala raminea peste noapte. Pai, zic, hai sa ma dau mai jos si sa incep sa scot sunetele pe care le-am auzit ca le scot cei care stau cu ele, o adunatura de scrisneli, injuraturi, racnete si asa, singurul cuvint inteligibil fiind “boala”. Asa ca m-apuc io sa ma rastesc din brad la bivolite :)))). Si-alea pleaca!

Ma dau jos tremurind ca varga, iau rucsacu-ntr-o mina si asa merg cu el pina cind ma departez zdravan de ciurda aia. Cind ajung la noi partner e proaspat spalat, aranjat, dichisit si trimit spre el cuvenita portie de sudalmi pe linga obisnuitele apelative: bou' baltii, timpitelu' tatii, imbecil fenil piruvic cu gusa endemica, eroarea familiei, cretin sporadic, sobolan elementar, fotochiparas chior si cite altele, de ne-auzea unu' altu' si ii venea greu sa creada ca noi chiar sintem prieteni. Nu-i vorba ca ma rasplatea cu acelasi gen de apelative si expresii da' nu vi le zic, na :)

Bon, ma spal, ma schimb, merem la cabana sa mincam, bem un pahar de Skenderbeg (“coniac albanez”, aiurea coniac, era un vinars dar mult mai bun decit Vasconi sau Murfatlar sau ce bidiganii mai scotea onor industria romaneasca de profil), vedem cine-a mai venit pe sus, vreo cunostinta de munte, poate are cineva nevoie de vreun pansament sau asa, poate e vreo turista plauzibila in zona si nu stim noi. Stam ce stam, bem un pahar, jucam o carte si gata, hai la somn.

Ma bag in pat, abia asteptam sa dorm, aveam mare nevoie de odihna, trasesem tarisor in cele doua zile de stinca. Aiurea, nu se lega somnul de mine neam. Or eu sint ala care adoarme cind i-a ajuns urechea la 5 cm de perna, da' acuma sufletu'. Il auzeam si pe partner tot asa, se foia in patul lui si la un moment dat zice, baga-mi-as, ma dor toate, trebuie sa dorm dar sa dea dracu, nu pot, hai afara sa povestim si sa bem un pahar. Hai. Stam ce stam, vorbim, facem planuri, facem misto de un grup de mangalioti care tocmai ajunsesera in crucea noptii si se certau caznindu-se sa instaleze un cort de-ala de discoteca, 2 camere + hol, poti sa stai in picioare in cort, de-astea.

Si zice partner: bai, ce nu e in regula in filmul asta? Adica sintem obositi rupti, satui si in siguranta, nu exista vreun motiv sa n-avem somn si totusi ceva nu e in regula. Ne prindem in acelasi timp: - e cald! E prea cald! (in mod normal temperatura acolo noaptea in august e pe la 11-13 grade, acum era haaat, peste 20). Nu terminam bine gindul ca incepe cea mai mare furtuna cunoscuta in ultimii 50 de ani in zona, un vint crincen care a dat jos paduri intregi (cam la fel a fost in octombrie trecut, parca a fost mai mare acum) si dupa aia o ploaie cu ropote, de-a umflat piraiele si pe cei carora le-am spus ca nu-si puna corturile acolo i-a luat Garjoaba (asa-i zice unui piriu de-acolo) cu cort cu tot si i-a dus pina la Ponorul omonim. Mangaliotii cu cortul de discoteca faceau eforturi disperate sa monteze cortul pe furtuna aia pina cind i-am convins sa se bage in masini si sa astepte, femeile si copiii au dormit la noi, berbantii in masini, pedeapsa ca nu stiti sa va montati cortul inainte de-a pleca cu el, miine ori vi-l montati ori acasa cu voi. Cabana si Tabara studenteasca au fost pline toata noaptea de “refugiati” de la corturi, n-au incaput toti, s-a dormit pe terasa, pe si pe sub mese, in pod, care pe unde-a prins, s-au milostivit si aia de la Cantonul Silvic – stat in stat – de-au primit oameni si inautru si pe unde s-a putut.

Forestierii au avut nevoie de 2 zile sa taie brazi sa degajeze drumul nostru sa poate lumea cobori, celalalt drum de coborire nu a suferit nimic, doar niste siroiri de versant.

Din fericire nu au fost raniti doar multa, foarte multa lume speriata. Multi aveau nevoie sa se descarce, uneori gastile erau usor isterice chiar la ora bune dupa ce trecuse totul, veneau la noi sa povesteasca si sa auda o vorba buna. Asta am facut a doua zi pe o vreme de-aia sumbra, nori josi tirindu-se prin paduri, ploaie mocaneasca de-aia marunta si inceata de te uda peste tot, udeala mare peste tot, piraie umflate si noroioase, pamint mustind si iarba uda si destul de frig, frigul ala jilav de care scapi greu, am umblat din cort in cort ajutind lumea ba sa-si repare corturile daca se mai putea, ba sa-si recupereze lucrurile, sa reporneasca focurile si sa zimbeasca macar din cind in cind. E totusi vacanta!