Era prin Anul Domnului '79, la doi ani după Ultimul Mare Cutremur, care ni l-a răpit, între alții, pe Maestrul Toma Caragiu, și el mare fumător. Nu știu cum se făcuse dar din pricina prostiei personale și a unei dibăcii perverse femeiești ajunsesem să fumez. Comandanta noastră de UTC din liceu, Gina, pentru care aveam sentimente aprige și vinovate, m-a învățat să bag prostia aia în gură, pe care n-am lăsat-o până n-am bătut recordul de-un pachet pe zi. Este absolut neverosimil cum maică-mea nu m-a dibuit, singura explicație logică fiind aceea că taică-meu rădea 2 pachete daily, având deci dominația olfactivă asigurată.

Era o vreme bună pentru fumători in vremea aia, la tutungeriile și dughenele de la orice colț de stradă se găseau țigări de calitate, făcute la mama lor acasă, nu ca acum, pe vapoare: Dunhill și Rothmans (ambele cartonate, parcă le văd, 21 de leuți pachetul!), Marlboro, Peter Stuyvesant, John Player Special si alte mari delicii, inclusiv popularele Gauloise franțuzești, care te trăzneau în moalele capului!

Cum banii însă nu prisoseau, mă orientasem spre mărcile albaneze (DS, Arberia, Kruja😍!!!), chinezești (Ancient Porcelain, Double Horses, Torch) si spre cele rromanes, băștinașe: Amiral, Snagov si, mai ales, Bega - o țigară de pe meleagul care avea să-l adopte, multe decenii după, pe colegul si prietenul nostru @Florin78.

Ba chiar, pe perioada unei tabere de iarnă petrecute la Sinaia, ajunsesem la recordul de 2 pachete pe zi. Tovarăș de blestemății îmi era Ovidiu, mort ceva mai încolo, la 30 și ceva de ani, în urma unui atac de cord: workaholic, între corifeii advertisingului autohton, ajunsese să suplinească cu țigări lipsa hranei și odihnei.

In ziua in care s-a isprăvit tabăra si am plecat cu acceleratul din gara Sinaia spre Gara de Nord, am cumpărat cu bunul meu amic un pachet de "Snagov" de la tutungeria de pe peron. Când am ajuns, am aruncat pachetul cartonat, gol, la un coș de gunoi. Deci în 2 ore si jumătate am 'sudat' 10 țigări fiecare. Eram răcit cobză, aveam un gust sălciu crunt in gură, am bolit 2 săptămâni, după care n-am mai fost în stare să pun vreo țigară în gură, ceva ani.

In facultate firea mea căzută a mai avut ceva zbateri, doar că aleasa inimii a avut un punct de vedere tranșant: "alege, eu sau scrumiera".

În '89, cu prilejul îndeplinirii datoriei militare către Patrie&Popor, am mai avut o recidivă când, după nopțile sinistre de 21-22-23-24-25 decembrie, am atins din nou recordul de 2 pachete/zi. De Carpați si Naționale, ambele fără filtru. Finalul experientei mele de fumător s-a consumat tot atunci, la o vizită săptămânală, cam ca la pușcărie, a fost simplu. Veniseră maică-mea si Șefa la unitate, cu niște merinde si schimburi, Șefa mi-a surprins degetele îngălbenite de nicotină, s-a uitat lung la mine, n-a scos o vorbă...si mi-a fost de ajuns. Când am ieșit ultima oară pe poarta unității 01726 eram a free man. De viciul fumatului...