Deci inevitabilul s-a produs. Am zis de acum o luna ca Nadal nu câștigă Roland Garrosul asta. Nu prea avea nimic ce sa-l recomande in anul Domnului 2021; a arătat vulnerabil sezonul asta de zgură, set pierdut la Ilya Ivashka, pe bune?! Înfrângeri la Monte Carlo si Madrid, a scos greu trofeul la Barcelona dintr-un meci cu Tsitsipas, iar la Roma a avut ceva șansă sa iasă la liman cu încă imberbul de Shapovalov, apoi a navigat pe o jumătate mai lejera și-n finala a fost adversarul mai proaspăt fata de Djokovic care a dat lupte grele in sferturi si semifinala (am zis de când s-a intrat in decisiv cu Sonego ca Rafa trebuie felicitat pentru trofeu). Dar Roland Garros tot nu era acontat. Simt nevoia sa ma laud pentru ca am făcut praf pronosticurile in ultimele doua săptămâni, mai ales la desene animate si cu precădere la turneul feminin, dar se pare ca mai inteleg ceva tenis si nu trebuie încă sa ma reprofilez. 😂
Inițial la Paris ma orientasem către Rublev, dar rusul a pierdut din primul tur. Marele laudat Sinner îmi era clar ca nu mișcă cu Rafa. Peque si-a făcut datoria, mai mult de un set greu sa fi scos altceva, matadorul l-a luat la ochi de când l-a bătut anul trecut la Roma. Dar Novak era altceva. In ciuda finalei de acum câteva săptămâni si a finalei pierdute clar anul trecut la Paris, Novak era singurul din tot circuitul care avea argumente serioase sa-l bată pe Rafa aici. Si o știau amândoi.
Nu cred ca ma hazardez sa zic ca epoca Rafael Nadal s-a terminat. E un jucător uriaș, dar nimeni nu e nemuritor. Anul următor va fi si mai vulnerabil pe zgură decât anul acesta. Iar pe hard/iarba nu a mai reusit un rezultat notabil in slamuri de vreo doi ani; lucru care i-a tras in jos clasamentul si a făcut posibila întâlnirea de ieri seara.
E o finala nescontată de mine pentru Djokovic, ca fană priveam relaxată turneul lui, cu gândurile mai degrabă spre iarbă. Mai ales ca meciul de aseară a fost cât o finala si acum mai e de jucat una, după ce il bati pe cel mai bun dintre cei mai buni (pe zgură). Cred ca Nole e ceva de genul “are you fucking kidding me?”. Pentru ca totuși grecul nu e Kevin Anderson.
Mai ziceam tot ieri ca il văd pe grec in pole-position. Asta nu înseamnă ca e neaparat favorit, dar din punctul meu de vedere pleacă cu câteva avantaje: e mai odihnit, e încrezător, as zice ca lui ii place mai mult zgura decât ii place lui Novak in acest punct al carierei, teoretic nu are nimic de pierdut. Practic e de văzut cum gestionează prima prezenta la acest nivel, Nole nu e nici el Sasha. Pentru Tsitsipas e oricum mai ușor sa-l bată pe Djokovic in finala decât i-ar fi fost cu Nadal. Tsitsipas in momentul de fata pare Medvedev de la Australian Open. Eu una sper ca si rezultatul sa fie același. :)
Crocodilul a consumat multe resurse ieri fizice si mai ales psihice, dar nici el nu întinerește. Titlurile de slam nu cresc in copaci, chiar dacă poate așa da impresia uneori. In plus știe ca a ratat niște șanse anul trecut, iar înfrângerea de la ediția precedenta l-a măcinat.
E de așteptat ca amândoi sa arunce maine in joc tot ce au. Una peste alta, foarte mișto turneul masculin, as expected.