Bun, acum că Nole a aterizat la Belgrad și deci nu mai are cum să violeze Fortress Australia nici dacă niște teroriști ar fi deturnat avionul (că nu are benzină suficientă până la destinația Melbourne!) să vin si eu cu câteva concluzii.
AICI, ACUM, AȘA. Este indiscutabil că Nole a vrut cu ardoare să joace AO pentru că acest slam este punctul lui forte, echivalentul RG pentru Rafa si al Wimbledonului pentru Roger. E firesc ca el să considere că era o șansă excelentă ca aici și acum să-i depășească pe cei doi mari rivali ai săi. Numărul de slamuri este o bornă importantă, esențială, atât în mentalul jucătorilor cât și al publicului larg consumator de tenis. Nimic in neregulă cu acest gen de competirivitate si chiar adversitate, in fond asta si pretindem de la acești gladiatori moderni!
Problema este că pe lângă AICI (care este răspunsul la intrebarea "Unde?") și ACUM (răspunsul la intrebarea "Când?"), în formula ferestrei de oportunitate mai intră și AȘA. Iar la AȘA (răspunsul la întrebarea "Cum?") treburile s-au complicat.
Toată lumea l-a vrut pe Nole acolo, inclusiv Morrison. Întreaga Australie, după 2 ani mizerabili (condimentați cu abuzuri și gafe administrative comise la umbra unor înșelătoare statistici de succes), simțea nevoia unei relaxări. Iar AO, un eveniment cu glamour și reputație globală consolidată, era cel mai nimerit prilej pentru un boost de optimism. Poziția anti-vaccinistă a lui Nole - No1 mondial, recordmanul absolut al AO și deținatorul în exercițiu al trofeului - era binecunoscută dar Tiley a primit mână liberă să negocieze flexibil excepția medicală pe care urma s-o invoce Nole (nu e exclus ca 'portița de intrare' să-i fi fost sugerată chiar de australieni!) iar treburile păreau să evolueze conform planului.
S-au intâmplat însă două fenomene care au dat totul peste cap.
Primul a fost valul 5 al pandemiei, varianta Omicron. Chiar dacă mult mai putin agresiv decât celelalte, viteza de răspândire a turmentat și mai rău mințile deja obosite ale australienilor. Care nici măcar n-au sesizat paradoxul sordid si ridicolul situației, ca o populație arhi-'imunizată' cu vaccinuri și boostere ridicate în slăvi pentru eficiență să se panicheze la efectele unei răceli de care si o viroză sezonieră ar râde în hohote (verificați statisticile cu decese, singurul indicator relevant in situația de față).
Al doilea element a fost modul în care Nole și staff-ul său au gestionat evenimentele din perioada premergătoare deplasării in Australia. Din ignoranță, superficialitate sau pur si simplu prostie a fost comisă o serie supărătoare de gafe indiscutabile (formulare completate greșit, participări la evenimente publice in condiții de nerespectare a legii, deplasări în terțe țări etc). Toată această acumulare de bâlbe a lipit o etichetă (în tușe poate exagerat de groase!) de aroganță și sfidare pe Djokovic si echipa lui.
Cele 2 fenomene descrise mai sus au dus la o consecință firească: isterizarea deja surmenatei populații australiene. Și, ca urmare, factorul politic (de fapt politicianist!) a reacționat imediat, retrăgându-si sprijinul implicit și subteran pentru Nole si sancționând supradimensionat de drastic toate vulnerabilitățile cazului la care altminteri ar fi închis cu dragă inimă ochii...
In politică nu există principii, onestitate si fidelitate. Dacă interesul tău de moment îți dictează să-ți lichidezi actualul sau fostul partener ori tovarăș de drum, o vei face instant și fără mustrări de conștiință. In Australia in 3-4 luni sunt alegeri. Iar tu, actor politic implicat si aflat la ananghie, ai nevoie de un țap ispășitor pe care să-l sacrifici rapid în fața prostimii isterizate. Pe care altminteri chiar tu ai adus-o în starea asta! Țapul ispășitor in cazul de față este chiar GOAT-ul Nole. Ce mai trebuia era doar o retorică populistă care mimează fermitatea si corectitudinea si care să fardeze si să acopere implicarea si partea ta de vină în scandal.
Și acum să analizăm un pic și ce vrea australianul de rând, membru si el al gloatei terestre de 'distruși' manipulați. În capul lui, ca și in cel al nostru - cu toții membri ai Populimii Mondiale - se amestecă un ghiveci din bucăți mai mici sau mai mari de iluzii, aspirații, visuri, convingeri, frustrări, proiecții si idealuri contorsionate, așa cum ni le mestecă tătucii ideologici și influencerii care ne-au remorcat la 'locomotivele' lor ca pe vagoanele cu cartofi și sfeclă.
În capul nostru și-a făcut culcuș o himeră de 'obiectivitate', 'corectitudine' și 'principialitate'. Această himeră - de fapt un avorton post-democratic! - ne susură in urechi, de ex, că toți suntem egali în fața Legii, că Legea trebuie respectată și că dacă vrem s-o schimbăm atunci trebuie neapărat să urmăm cu sfințenie Procedurile! Cum care Proceduri? Cele prevăzute in Lege! Evident, toată treaba asta e o prostie care e doar în beneficiul Establishmentului. Care dictează si Legea și Procedurile si menține status quo-ul relatiei între stapâni și supuși...
Dar să revenim la cazul nostru. Gloata ar trebui să priceapă un lucru elementar, etern valabil, exprimat sintetic in două maxime:
"Quod licet Iovi, non licet bovi"
"Sutor, ne ultra crepidam!"
Poate e cazul să incetăm cu această trâmbițare ipocrită a egalitarismului. Sportul a fost dintotdeauna o parte esențială a Circului Universal prin care stăpânii ofereau un debușeu gloatelor de supuși. Incă din Antichitate sportivii au avut rol de staruri, chiar dacă de ex gladiatorii proveneau din prizonieri de război și meciul lor din arenă se incheia deseori prin moarte. Acest preț aspru s-a modificat cu timpul, pe măsură ce civilizația umană a evoluat. Acum efortul din arenă nu mai e recompensat prin condamnarea la moarte în caz de înfrângere ci prin premii în bani si onoruri in caz de victorie și care îi transformă pe sportivi în privilegiați ai societății.
Ceea ce nu s-a schimbat sunt senzațiile, sentimentele dar si aspirațiile noastre pe care le investim intr-un sportiv de top, care astfel se transformă în 'ambasadorul' nostru acolo, jos, pe teren. Dar oricât ne-am identifica cu ei, niciodată nu vom fi ca ei! Nivelul lor de performanță ne este si ne va fi mereu inaccesibil. Pentru că ei au renunțat demult la lâncezelile si comoditățile noastre, au facut sacrificii si au respectat niște rigori in tot ce inseamnă pregătirea performanței care nouă ne sunt complet străine.
Să incetăm să pretindem că ei sunt egalii noștri, că trebuie sa respecte aceleași standarde ca noi. Stilul nostru de viață ne-a transformat in niște puturoși, hulpavi, grași, puhavi, emaciați, alcoolici, drogați, alergici, cardiaci, diabetici etc. Măcinați de dependențe și năravuri, ne-am transformat în niște cimitire ambulante pe care le țin într-o viață destul de incertă si aproximativă doar medicamentele luate cu găleata. Și acum VACCINURILE! Corpurile noastre, sistemele noastre imunitare, sunt o groapă de gunoi. Un cumul insalubru de comorbidități. Ce legătură este intre noi si acesti sportivi de top!? Niciuna! Și atunci de ce să le impunem lor, care sunt Elita Speciei măcar in materie de sănătate și vigoare, constrângerile noastre!? Ce tupeu de mediocri! Nole este atât de sănătos si are un stil de viață benign atât de asumat încât vaccinul este nu doar o insultă ci pur si simplu o impietate!
Dar nu e vorba doar de Nole ci de orice alt sportiv. Ei trebuie să aibă libertăți mai extinse decât noi. Noi, mediocrii, nu plătim ca sa vedem in arene indivizi cu metehnele, lipsurile si bubele nostre ci niște SUPRAOAMENI care concurează la niveluri de performanță inaccesibile nouă!
Specia e in proces de degradare si descompunere si noi, in loc să tindem spre rigoarea elitelor încercăm să le atragem si să le înecăm in marasmul nostru aspirational și comportamental. Păcat că nu se inventează un vaccin care să ne imunizeze la comoditate si prostie. Dar e normal să fie așa, comoditatea si prostia noastră sunt atuurile cele mai redutabile ale manipulatorilor noștri.
Cam atât!
Oricum, condiționarea participării sportivilor la competiții în funcție de vaccinare este un cretinism politicianist impus de șmecheri exclusiv pentru a satisface pretențiile aberante ale mediocrilor de a fi egali în tratament cu niște ființe umane net superioare lor. Toți pierdem susținând asemenea idioțenii. Iar profitul se stie deja in buzunarele cui ajunge. Nu vă mai plictisesc cu lucruri atât de evidente.